Skip to content
Politică

Lui Valeriu Zgonea i se cere demisia din fruntea Camerei Deputaților

Prin intermediul unui comunicat de presă, vicepreședintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, Valeria Schelean (PNL), îi cere demisia președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Schelean precizează că „asistăm la o serie de gesturi de sabotare a democrației și de blaturi politice”.

„În calitate de Vicepreședinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților vreau să condamn cu fermitate comportamentul și modul de lucru al majorității politice care conduce în mod efectiv Camera Deputaților, pentru că prin cele mai recente evenimente este subminat rolul instituțional și democratic al Parlamentului.

Practic, asistăm la o serie de gesturi de sabotare a democrației și de blaturi politice, unul mai penal ca celălalt. Ceea ce s-a întâmplat astăzi, prin amânarea votului în ceea ce privește ridicare imunității a deputatului UDMR Marko Attila consființește blatul politic dintre PSD și UDRM, blat care prima dată a fost pus în scenă la votul pentru ridicarea imunității lui Laszlo Borbely. Parlamentarii PSD, care erau nerăbdători ieri să înceapă plenul pentru a modifica, cu o grabă suspectă, Statutul deputaților și senatorilor, astăzi au fost de negăsit când trebuiau să voteze pentru încuviințarea arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila. Cum nu cred în coincidențe politice, cred că este vorba despre un demers concertat și coordonat între PSD și UDMR în care fiecare partid face servicii celuilalt.”, transmite Valeria Schelean.

Valeria Schelean declară că Valeriu Zgonea „se face vinovat de subminarea democrației românești”.

„Totodată, nu cred că Președintele Camerei Deputaților este străin de această înțelegere politică, iar modul în care programează și conduce ședințele de plen poate fi o dovadă a acestei înțelegeri subterane. Prin lipsa de fermitate și prin închiderea ochilor la asemenea manevre, Valeriu Zgonea se fasce vinovat de subminarea democrației românești.

Având în vedere cele de mai sus, solicit demisia lui Valeriu Zgonea din funcția de Președinte al Camerei Deputaților.”,  afirmă deputatul liberal Valeria Schelean.

2 comentarii la “Lui Valeriu Zgonea i se cere demisia din fruntea Camerei Deputaților

  1. Pai Orban zicea ca au fost vreo 45 de deputati de-ai lor. Deci ceilalti pe unde au fost ??? Ca luni ziceau in nebunia lor ca nu stiu cine ii saboteaza, Taromul, martienii, nu stiu cine. Acum iar tipa si condamna pe altii ? Liberalii astia portocalii mai stiu si altceva decat sa ceara, in mod penibil, demisii ? Bunul simt pe care il tot invocau candva, chiar a ramas decat o himera pentru travestitii astia politici ???

  2. Doamne, uitati-va la toti schelålåiti astia din noul PDL cum sint meseriasi in a distruge parca s-au mutat cu totii in satul Dårâmata. Intrebarea unui om simplu ar suna cam asa. Astia chiar vor sa vinå la conducerea tarii si sa guverneze?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *