Ambasadorul României la Washington, George Maior, spune că lucrează intens pentru a aranja o vizită oficială a premierului Mihai Tudose în Statele Unite, existând posibilitatea ca în delegația oficială să fie inclus și ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu.
„Lucrez intens la o vizită a premierului Mihai Tudose în SUA. Sunt convins că in această toamnă vom avea o vizită a premierului in SUA”, a explicat diplomatul român.
Maior a ținut să precizeze că speră să programeze, cu această ocazie, și o vizită a ministrului Apărării la Washington, programul urmând să completeze seria de discuții purtate de președintele Klaus Iohannis, cu prilejul vizitei din luna mai la Casa Albă, anunță news.ro.
Ambasadorul român şi-a exprimat speranţa că şi preşedinţii celor două Camere vor avea întâlniri cu omologii lor din Congresul american, fără a avansa însă o dată pentru aceasta.
