Skip to content
Magazin

Mamiferele salvate din Harkov s-au adaptat perfect noilor condiţii de la Delfinariul din Constanţa

news.ro

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a anunţat, sâmbătă, că mamiferele salvate din oraşul Harkov, Ucraina, au ieşit din carantină şi s-au adaptat perfect noilor condiţii de la Delfinariul din Constanţa. Instituţia mai anunţă că vedetele Delfinariului, delfinii Ni Ni şi Chen Chen, vor avea antrenamente comune cu noile mamifere, începând de duminică, 19 iunie, cu public, de la 12.00 şi 15.00.

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa are bucuria de a vă anunţa că, mamiferele salvate din oraşul Harkov, Ucraina, au ieşit din carantină şi s-au adaptat perfect noilor condiţii de la Delfinariul din Constanţa. La fel, vedetele noastre, delfinii Ni Ni şi Chen Chen, sunt bucuroase să aibă noi companioni, aşa că, începând de duminică, 19 iunie, vor avea antrenamente comune, cu public, de la 12.00 şi 15.00”, anunţă instituţia într-un comunicat, potrivit news.ro.

Antrenamente comune de armonizare cu cei 6 delfini vor avea loc şi pe parcursul zilelor de luni şi marţi, în acelaşi interval orar.

În pauze, îi veţi putea cunoaşte şi pe cei trei lei de mare, Zoysa, Loredana şi Alex, mai anunţă Delfinariul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *