Ministrul de Interne, Marcel Vela, spunea, într-un interviu publicat în „Formula AS” în 2011, când era primar în Caransebeș, că, dacă nu ar fi fost primar, probabil i-ar fi plăcut să fie starețul unei mănăstiri din Munții Banatului. În interviu Marcel Vela își prezintă realizările ca primar în Caransebeș, între care și Monumentul Unității spiritual creștine, din Centrul Civic, între Biserica romano-catolică și Catedrala Ortodoxă.
Vorbind despre atuurile sale în competiția electorală, Marcel Vela spune: „Cred că experiența și dorința de a crește o echipă nouă în administrație, cu oameni tineri și profesioniști, cu o nouă mentalitate, cu care să poți face bine comunității, sunt un atu important. Un altul, la fel de important, este să-ți propui să lași peste timp și vremuri o amintire frumoasă în urma ta. Cred că acestea toate sunt și argumente, dar și bucurii. Ceea ce, până la urmă, te mobilizează să muncești cu pasiune și devotament, pentru a face din orașul tău cea mai frumoasă cetate de pe pământ. Dacă nu aș fi fost primar, probabil mi-ar fi plăcut să fiu starețul unei mănăstiri din Munții Banatului”.
Cine este Marcel Vela. Actualul ministru de Interne este senator PNL din 2016. Înainte de a ajunge senator, Marcel Vela (56 de ani), care este și președintele filialei Caraș Severin a PNL, a avut trei mandate de primar al orașului Caransebeș. Este liberal din 1990 și a fost consilier local în Caransebeș din 1992 până în anul 2004 (în 1992-1996 a fost viceprimar, iar în 2000–2001 prefect al județului Caraș-Severin), Apoi, a fost ales primar timp de trei mandate consecutive, până în 2016, scrie g4media.ro.
Potrivit CV-ului oficial, președintele Klaus Iohannis i-a acordat în 2015 titlul de „Luptător cu rol determinant in Revoluţia din Decembrie 1989”. În 2004, fostul președinte Ion Iliescu i-a acordat ordinul „Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”.
În 2010, Patriarhia Română i-a conferit “Ordinul Sanctus Stephanus Magnus”.
Marcel Vela are studii tehnice și juridice. În 1989 a absolvit Facultatea de Subingineri Reșița din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia din Timișoara, iar în perioada 1993-1997 a urmat cursurile Facultății de Drept de la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj.
