Marius Lulea, apropiat al copreşedintelui AUR George Simion, susţine că nu va exista o alianţă sau fuziune cu PMP, partid care “e istorie şi aşa va rămâne”. Ceea ce înseamnă că ar putea avea loc o fuziune prin absorbţie, urmând ca AUR să înghită Partidul Mişcarea Populară.
“Noi suntem acum în ședință și ne amuzăm: așteptăm minciuna de mâine.
Nu pleacă nimeni, nu se unește nimeni cu partidele sistemului, PMP e istorie și așa va rămâne”, a scris Lulea pe contul său de Facebook.
Conform unei înregistrări audio intrate în posesia PS News, Cristian Diaconescu ar fi bătut palma cu George Simion pentru o ”alianță sau fuziune” a PMP cu AUR.
În înregistrare, George Simion, co-președintele AUR, spune că trebuie ”materializat” ceea ce i-a propus lui Cristian Diaconescu încă din ianuarie, adică ”un pol conservator cu reprezentare parlamentară pentru ambele partide, pentru că sunt mulți care vor să ni se alăture în viitoarea construcție de guvernământ”.
”Colaborarea noastră trebuie să meargă fie într-o viitoare alianță, fie într-o viitoare fuziune. Am vorbit cu domnul președinte (Cristian Diaconescu – n.r.) și vă asigur că vom construi pentru România, nu în interesul unora sau altora de a ajunge într-o funcție sau alta”, afirmă George Simion, după care intervine la microfon Cristian Diaconescu.
„Îți mulțumesc mult, George”, spune președintele PMP, apoi reia: ”Aceasta, stimați colegi, a fost intervenția care vă confirmă ceea ce pe unii dintre dvs am apucat să-i anunț. I-am anunțat pe cei care au binevoit să-mi răspundă la telefon, pe cei care nu sunt neapărat alături de mine, ci alături de partid”.
Contactat de PS News, Cristian Diaconescu a negat informația, iar când i-am precizat că avem o înregistrare audio din care reiese o înțelegere PMP-AUR n-a mai răspuns.
AUR a inițiat discuții despre formarea unui „pol conservator” încă de anul trecut, invitând mai multe partide să se alăture demersului, printre acestea numărându-se PMP, PNȚCD și Partidul Alternativa Dreaptă. Atunci, președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat că a avut discuții cu George Simion în acest sens, însă a precizat că „sunt foarte multe elemente de depășit în discuția cu AUR”.
