Skip to content
Politică

Marius Paşcan, deputat PMP: Nouă OUG e menită să-l facă scăpat pe Liviu Dragnea de condamnarea în dosarul Referendumul

Deputatul PMP Marius Paşcan critică în termeni noua ordonanţă de urgenţă pregătită de Tudorel Toader prin care toate procesele ce şi-au primit sentinţa definitivă la completurile de 5 judecători constituite nelegal să fie reluate.

Parlamentarul numeşte ordonanţă drept „o amenistie şi graţiere mascate” şi arată că această măsură nu are alt rol decât de a îl scăpa pe Liviu Dragnea de sentinţa primită în dosarul Referendumului.
„Săriți, oameni buni!

La doi ani de la mârșăvia care a scos România în stradă, cu privire la promovarea OUG 13 pentru modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, în scopul asigurării condițiilor pentru punerea în libertate și la adăpostul legii a politicienilor infractori, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a detonat duminică „bomba” serii.

A transmis public că Guvernul va adopta curând o ordonanță de urgenţă care, finalmente, anulează toate sentințele, începând cu anul 2014, care au fost stabilite de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit b1.

Această ordonanță cu dedicație este menită să-l facă scăpat pe Liviu Dragnea de condamnarea în dosarul Referendumul, precum și pe alți câteva sute de acoliți și infractori deja condamnați definitiv de ÎCCJ. Această nouă OUG este de fapt un act normativ pentru o amnistie și grațiere mascate.

Pentru a scăpa de pușcărie, Liviu Dragnea dă foc României! Nu-l interesează poziția actuală delicată a României, aflată la președinția Consiliului Uniunii Europene, nici decredibilizarea irevocabilă a țării în raport cu partenerii săi europeni, nici efectele grave generate de recursul compensatoriu, care oricum a adus pe străzi infractori periculoși… Nu contează nimic, oameni buni, Dragnea (PSD), Tăriceanu (ALDE), Kelemen Hunor (UDMR) și șleahta de politicieni cu grave probleme penale trebuie cumva salvați, trebuie să scape cu averile dobândite fraudulos intacte. Săriți!!!”, a scris Marius Paşcan pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *