Skip to content
Sănătate

Medicul cardiolog cercetat în dosarul dispozitivelor medicale de la pacienţi decedaţi montate la alte persoane a fost plasat în arest la domiciliu

Inquam Photos / George Călin

Medicul ieşean Dan Tesloianu, cercetat în dosarul dispozitivelor medicale montate fără respectarea legislaţiei, a fost plasat în arest la domiciliu, au decis, vineri seară, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

Hotărârea judecătorilor a fost confirmată de avocatul Marius Todeancă, cel care îl apără pe medicul Tesloianu, potrivit news.ro.

Decizia magistraţilor bucureşteni este definitivă.

Medicul cardiolog Dan Tesloianu, de la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, a fost reţinut pe 18 februarie în dosarul dispozitivelor medicale montate fără respectarea legislaţiei. El a fost ulterior arestat preventiv, prin decizia judecătorilor.

Medicul Tesloianu este acuzat că, încă din 2017, a montat cel puţin 238 de astfel de dispozitive, unele fiind prelevate de la persoane decedate, altele fără a li se cunoaşte provenienţa, deşi acest lucru este interzis de lege.

De asemenea, procurorii afirmă că unele operaţii nu erau necesare, dar medicul a oferit pacienţilor săi medicaţie care să le inducă anumite simptome şi să se ajungă, astfel, la operaţie.

Ulterior, Parchetul General a anunţat că a extins urmărirea penală faţă de doi medici şi un fost manager de spital, în cazul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre.

Procurorii au instituit sechestru pe mai multe bunuri şi sume de bani.

Printre cei vizaţi se numără medicul Antoniu Petriş, fostul şef al Clinicii de Cardiologie de la spitalul Sfântul Spiridon Iaşi, precum şi Ioan Bârliba, fostul manager al spitalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *