Mega-dosarul APIA sau cum i-am ars şi noi pe europeni

De vreo 10 ani de zile, partea civilizată a Europei ne hinghereşte în ultimul hal. Până în 2007, ne-a aliniat în toate felurile, ne-a tăvălit, ne-a pus steguleţe peste tot şi ne-a trimis comisari şi raportori de-a valma. Nici după marea integrare în UE nu s-a schimbat mare lucru. Pe modelul elevului mai puţin silitor, stimulat cu note proaste, Bruxelles-ul ne urechează de câte ori are ocazia. Premierii şi miniştrii se întorc periodic cu coada între picioare  şi ne explică nouă, celor de-acasă cum e cu MCV-ul, cum ni se taie din fondurile structurale sau cum trebuie să mai aşteptăm cu Schengen.

Luni la prima oră, o ştire a făcut ocolul televiziunilor: balaurul DNA a muşcat cu sete din hidra corupţiei. Mai exact, din acel cap al fiarei care se hrănea cu banii oferiţi cu generozitate de Uniune şi drămuiţi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Cum s-ar zice, coincidenţă, fix înainte să se voteze încă o dată primirea noastră în Schengen, statul de drept a dibuit o filieră care subtiliza banii europeni. Şi nu puţini, spun organele, ci vreo 26 de milioane de euro.  Pentru cine nu ştie încă, subvenţia agricolă primită anual de fermierii români are o serioasă componentă europeană. Deci, când furi finanţările din agricultură, nu atentezi la bugetul statului, ci la banii veniţi ca ajutor de la Uniune.

Dar, pentru că sunt unul dintre aceia care nu cred în coincidenţe, nu pot să nu remarc momentul operativ al detonării acestui dosar. Dosar a cărui amploare, dacă va fi dus până la final, va fi mult peste a fraţilor săi Microsoft sau chiar EADS. Aşa cum am spus, bomba de la APIA a explodat înainte de a fi renegociat Schengen-ul şi pe fondul crizei refugiaţilor, una cu implicaţii financiare imense pentru întreaga Uniune Europeană.

Ţeparii agricoli care au jumulit bani de la APIA nu s-au inventat în vremurile noastre. Şi nici nu au fost o tagmă despre care nu s-a mai auzit până acum. O să dau un singur exemplu, despre care mai mulţi colegi de breaslă au vorbit de câţiva ani încoace. Se numeşte Ştefan Poienaru şi era unul din primii 10 agricultori ai României, conform topurilor din ultimii ani. Asta până acum câteva luni, când s-a trezit cu mascaţii la uşă, exact pentru că a furat ani de zile subvenţia agricolă. Dar el nu o făcea din 2015, iar faptele sale comise din 2008 încoace au apărut în presă în fiecare an de atunci. Însă anchetele jurnalistice nu au interesat pe nimeni. Până anul acesta, când organele şi-au descoperit subit fişa postului.

Ca şi în cazul „agricultorului”-ţepar Poienaru, investigaţiile de la APIA par mişcate de cineva din afară. La fel cum sezonul la asfaltatorii mioritici a fost deschis de DNA cu celebrul Nelu Iordache, despre care s-a spus că ar fi dat o ţeapă unor investitori provenind din aceeaşi ţară cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso. În toate cazurile de mai sus, şi în multe altele, statul de drept s-a pus în mişcare doar atunci când a fost înghiontit de câte un cot european. Dar, cum spune o vorba românească, mai bine mai târziu, decât niciodată.