Skip to content
Sport

Messi i-a enervat pe conducătorii de la PSG. A plecat fără voia lor în Arabia Saudită. Decizia luată de conducerea francezilor

Twitter

Gruparea Paris Saint-Germain nu va prelungi contractul starului argentinian Lionel Messi, scrie, marţi, publicaţia L’Equipe.

Deplasarea lui Lionel Messi în Arabia Saudită, fără să informeze Paris Saint-Germain, nu a picat bine conducătorilor parizieni, astel încât s-a luat decizia de a nu-i prelungi contractul starului din Argentina.

Era deja tendinţa din ultimele săptămâni, dar anturajul argentinianului a continuat să insiste că dorinţa de a prelungi contractul a venit de la cele mai înalte niveluri ale clubului, notează sursa citată.

Astfel, opţiunea pentru un sezon în plus la contractul care expiră în iunie nu va fi exercitată.

Leo Messi a plecat, luni, în Arabia Saudită, pentru a onora un contract de sponsorizare, fără să anunţe clubul. Decizia a dus la o suspendare de două săptămâni fără salariu şi fără antrenament pentru fostul jucător al Barcelonei.

Prin urmare, septuplul câştigător al Balonului de Aur va fi absent la următoarele două partide, împotriva lui Troyes şi Ajaccio. Atacantul va fi disponibil pentru ultimele trei partide ale sezonului, informează news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *