Skip to content
Societate

Ministerul Transporturilor a bătut palma cu greviştii de la CFR. Ce concesii au fost făcute

Inquam Photos / Ana-Maria Dumtiru

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au anunţat, după negocierile cu sindicatele angajaţilor din domeniul feroviar, că părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze, ca soluţie, creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022.

„Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu a avut loc întâlnirea cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din calea ferată. Discuţiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar, dar şi pe situaţia creată de protestul spontan al unor lucrători din calea ferată.

Părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca şi soluţie creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022, în condiţiile aprobării cadrului legal şi financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat şi bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar„, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor.

Conform sursei citate de News.ro, părţile s-au angajat totodată să identifice constant soluţii pentru aplicarea Statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situaţia căii ferate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *