Skip to content
Politică

Minune mare: Gorghiu nu mai poate de grija lui Grindeanu. Chiar ea a spus-o!

www.rfi.ro

Alina Gorghiu îi duce grija premierului Sorin Grindeanu. Senatoarea PNL critică dur lipsa de reacție de care au dat față membrii din formațiunea PDS Timiș, formațiune care era condusă de actualul prim-ministru.

Politiciana a pus subliniat lașitatea de care au dat dovadă foștii colegi ai lui Grindeanu, dar și predecesorl său,  Călin Dobra, actualul președinte al brigăzii PSD-iste din Timiș, relatează PressAlert.ro.

Faptul că prim-ministrul se manifestă în premieră ca şi om politic şi scoate mizeria de sub preş mă face să cred că există o mică speranţă să scăpăm de domnul Dragnea de pe scena politică. Revenind la curajul politic şi la filiala PSD Timiş, nu am cum să nu remarc că în afară de o excepţie şi anume tânărul deputat Simonis că se tace foarte frumos.

Am să vă spun din ce punct de vedere imediat. S-au rezumat să spună că îl susţin pe Sorin Grindeanu şi atât. Asta nu e o reacţie responsabilă de oameni politici. Le cer să iasă să spună dacă sunt de acord cu criza politică în care PSD ne duce. Dacă sunt de acord cu instabilitatea generată de hotărârile conducerii PSD despre care nu am văzut un cuvânt de critică la niciunu. Nici la domnul Dobra, nici la ceilalţi parlamentari nu am văzut să spună sunt incorecte hotărârile PSD sau dimpotrivă, sunt corecte şi le susţin şi poate nu îl mai vor pe domnul Grindeanu aici. Nu am văzut de asemenea niciun fel de cuvânt dacă sunt de acord ca acest executiv condus de un prim-ministru din Timiş să fie înlocuit cu un prim-ministru din Teleorman, dacă e să dăm crezare surselor. Aştept totuşi reacţii pentru că în campanie umblau cu acest program de guvernare care nu are niciun fel de legătură cu realitatea. Nu mi se pare că e foarte mult curaj în Timiş„, a declarat Alina Gorghiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *