Skip to content
Politică

Moartea poliţistului lui Oprea – un test pentru democraţie?

Cum a devenit moartea poliţistului din coloana oficială a viceprim-ministrului Gabriel Oprea un test pentru democraţie.

Într-un comunicat trimis, duminică, PSnews.ro, prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu aminteşte că suntem în a cincea zi de la moartea polițistului Cosmin Bogdan Gigină, fără a avea încă explicații complete cu privire la acest caz.

„Comunicatul dat publicității astăzi (duminică – n.r.) de MAI nu dă explicații, ci praf în ochi.

În continuare, vicepremierul și premierul sunt datori să ofere explicații complete cu privire la ceea ce s-a întâmplat și contextul accidentului.

Menținem solicitarea noastră de demisie a vicepremierului Gabriel Oprea.

Demersul nostru nu este unul politic, demersul nostru este bazat pe principii, este unul bazat pe valori. Demersul nostru nu este un atac la persoană. Demersul nostru vizează aflarea întregului adevăr.

Familia victimei și opinia publică au dreptul să afle neîntârzitat toate împrejurările care au condus la tragicul eveniment. 

Cazul Gigină este un test, este un test pentru noi toți, este un test pentru democrație.

Opinia publică, poporul, a trecut acest test. Rămâne acum ca oamenii politici, guvernul, instituțiile statului, justiția și presa să treacă acest test.

Polițiștii au spus că depun jurământ față de țară și popor, nu față de un ministru. Acest mesaj transmis de către polițiști este cu atât mai simbolic, cu atât mai important astăzi, de Ziua Armatei Române, pe care suntem datori să o onorăm cu respect față de fii săi, nu numai cu solde și echipamente.

Indiferent câte merite ar avea generalul Oprea în susținerea Armatei Române, este dator să le onoreze până la capăt cu demisia de onoare!

Sufletul Armatei, sufletul poporului are nevoie de acest gest reparatoriu”, punctează Predoiu.

În același timp, Cătălin Predoiu aminteşte de „atacul nefondat pe care UNPR l-a lansat prin două comunicate la adresa PNL”, despre care consideră că au fost scrise „în limbajul propagandistic fesenist al anilor 1990”.

„Nu dorim să polemizăm în acești termeni. Încă o dată, demersul nostru nu este făcut din calcul politic. Este făcut din respect, este făcut pentru valori. Dimpotrivă, orice calcul politic ar fi condus la o abținere din partea PNL. Dar PNL s-a pronunțat, după ce a avut suficiente informații cu privire la caz, în legătură cu conduita de urmat din partea vicepremierului.

Tot ceea ce susținem în continuare nu are alt scop decât aflarea adevărului și reparația morală acordată victimei și opiniei publice pentru modul în care s-au desfășurat lucrurile după producerea accidentului, dar și înainte de producerea accidentului.

Dorim în același timp să subliniem faptul că meritele nu dau privilegii. Indiferent cât de mult un om de stat ajută o instituție, aceasta nu conferă privilegii. Vom menține acest demers până la capăt, până la aflarea adevărului. Demisia este un prim pas în această direcție”, încheie Predoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *