Skip to content
Politică

Moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii, dezbătută luni în Camera Deputaților. Când este programat votul

Marius Budai

Deputații urmează să dezbată luni moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, care a fost depusă de 56 de parlamentari USR și neafiliați ai Partidului Forța Dreptei, potrivit euronews.

Dezbaterea moțiunii simple, intitulate ”Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale”, trebuia să aibă loc săptămâna trecută, însă a fost reprogramată la solicitarea lui Marius Budăi. Ministrul Muncii a motivat că nu poate fi prezent deoarece la acel moment se afla într-o vizită oficială în Spania, notează Agerpres.

În textul moțiunii simple, deputații USR și ai Forței Dreptei susțin că există ”prea multe dovezi privind incompetenţa şi nepăsarea de care dă dovadă” ministrul Marius Budăi, pe care îl acuză că ”a clădit” un ”scut în jurul specialilor şi al pensiilor speciale” şi că ”a pus în pericol, de dragul unor pensii nesimţite, miliardele pe care ar urma să le primească ţara pentru dezvoltare”.

”A trecut peste un an de când PSD este la Ministerul Muncii, pe care l-a transformat în ministerul salvării pensiilor speciale, dar şi al supraimpozitării muncii celor mai săraci dintre cei care lucrează. Cu sau fără Marius Budăi la Ministerul Muncii este acelaşi lucru. De fapt, Marius Budăi nu munceşte, el nu ratează nicio emisiune TV la care, de fapt, nu spune nimic despre cum salvează pensiile speciale sau despre cum supraimpozitează contractele cu normă parţială. Adevărul este că nici PSD nu îi pasă prea mult de Marius Budăi, pe care l-ar putea sacrifica, la o adică, la rotativă”, mai precizează parlamentarii Opoziției care au depus moțiunea împotriva ministrului Muncii.

Parlamentarii Opoziției îl acuză pe Marius Budăi că ”salvează pensiile specialilor”

De asemenea, semnatarii sunt de părere că mandatul lui Marius Budăi în fruntea ministerului a început cu ”două ratări majore” – termenele asumate în programul de guvernare pentru implementarea legii salarizării şi a unei noi legi a pensiilor, iar ”eşecul ministrului PSD conduce la punerea în pericol a PNRR”.

Parlamentarii Opoziției mai precizează că ministrul Muncii a trimis Legislativului un proiect de lege privind pensiile speciale ”vădit neconstituţional”, ”care nu trece nicio pensie specială pe contributivitate, cosmetizează doar nişte detalii şi salvează, în fapt, pensiile specialilor”.

Potrivit sursei citate, inițiatorii moțiunii mai precizează că Marius Budăi nu a majorat pensiile ”nespecialilor” şi ”a susţinut şi a încurajat minciuna” conform căreia 9,4% PIB, stabilit în PNRR, nu i-ar permite creşterea lor.

De asemenea, parlamentarii USR și ai Forței Dreptei au evidențiat că recalcularea pensiilor nu s-a făcut, motiv pentru care inechităţile s-au accentuat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *