Faptul că Liviu Dragnea și apropiații săi au refuzat să trimită o delegație PSD la Bruxelles, miercuri, tratând cu indiferență reuniunea Partidului Socialiștilor Europeni (PES), dă adevărata măsură a amplelor nemulțumiri pe care PSD-iști le-au generat în cadrul acestei familii europene.
Facem precizarea că, alături de SPD din Germania, PSD reprezintă (prin cei peste 530.000 de membri înscriși) cel mai mare partid social-democrat din Europa, în condițiile în care laburiștii ies din calcule, datorită Brexit-ului. De notat că liderii PES trimiseseră o invitație în atenția conducerii PSD.
Evitarea unei noi urecheli în văzul lumii
Potrivit surselor PSnews.ro, nerăspunzând invitației PES, Liviu Dragnea și europarlamentarii PSD au vrut să evite noi reproșuri de la Bruxelles, după ce Cabinetul Dăncilă a adoptat (via Tudorel Toader) puțin spus controversata OUG vizând modificarea Legilor Justiției, act normativ care ignoră cele mai importante recomandări ale Comisiei de la Veneția și care amenință să blocheze total DNA. Aceasta în condițiile în care, în urmă cu doar două săptămâni, cu prilejul dezbaterii privind România de la Strasbourg, premierul Viorica Dăncilă a promis că guvernul urma să ia în considerare punctul de vedere emis de experții Comisiei.
Conflictul cu Crețu și problemele listei pentru PE
Aceleași surse susțin că Dragnea o suspectează pe Corina Crețu că ar pune gaz pe focul nemulțumirilor din sânul PES – reamintim că cei doi se află în plin conflict, iar teleormăneanul nu vrea să îi mai aloce comisarului european un loc eligibil pe lista PSD pentru Parlamentul European. Listă care continuă să stârnească numeroase divergențe în partidul celor trei trandafiri, fiindcă Liviu Dragnea a promis mai multor lideri aceleași locuri (primele 6-7), în schimbul ajutorului pe care aceștia i l-au acordat pentru a învinge, în CEx, gruparea Adrian Țuțuianu-Gabriela Firea-Paul Stănescu. Tranșarea strategiei de la europarlamentare nu reprezintă nici pe departe o urgență pentru Dragnea, care intenționează să îi țină în șah pe baroni, mai cu seamă că, în perspectiva apropiatelor remanieri, urmează să coordoneze o nouă împărțire a ministerelor și altor sinecuri guvernamentale.
