Cea de-a 70-a aniversare a NATO, care se va serba la Londra, pe 3-4 decembrie, va fi marcată de problemele generate de diviziunile create în ultima perioadă la nivelul alianței și va sta sub auspiciile supraviețuirii și avansării alianței nord-atlantice. Temerea principală a liderilor celor 29 de state NATO se referă la faptul că există riscul ca să fie erodată coeziunea politică a alianței, iar acțiunea militară comună să fie pusă la îndoială.
Când președintele Emmanuel Macron a descris „moartea cerebrală” a NATO în publicația „The Economist”, comunitatea internațională a considerat că acesta este un semnal că francezii au ajuns la concluzia că garanția de securitate a SUA nu mai poate fi luată în serios. Afirmațiile lui Macron au fost catalogate ca fiind perturbatoare și dăunătoare, însă dezbaterile au indicat că Europa ar trebui să facă mai mult, că are nevoie realmente de capacități mai mari de acțiune. Mai mult decât atât, tocmai pentru a-și întări intenția de a deveni o voce din ce în ce mai puternică în rândul liderilor europeni, Macron declară că vede un potențial aliat în Rusia, susținând că Moscova ar putea fi atrasă pe orbita Europei, în locul Chinei și să se creeze un echilibru pe continentul eurasiatic. Macron crede că Rusia nu ar trebui să mai fie partenerul secundar în raport cu China, iar în acest sens Franța a numit un trimis special pentru a reconstrui relația UE cu Kremlinul și pentru a convinge restul UE că efortul este justificat.
În acest moment, este important de știut care este poziția administrației Trump. Singurul semnal a venit astăzi, când administrația de la Washington a anunțat că a decis să micșoreze contribuția SUA la bugetul colectiv al NATO și a întărit astfel suspiciunea că administrația de la Washington nu mai este interesată să susțină alianța nord-atlantică. Până acum, americanii furnizau 22% din finanțarea directă a NATO, ceea ce acoperea costurile menținerii sediului NATO, investițiile comune de securitate și a unor operațiuni militare combinate.
Germania își păstrează drept obiectiv principal intenția de a se prezenta ca un membru fidel și de încredere al alianței, mizând pe o răbdare strategică, dar și pe menținerea Turciei în structurile NATO, dată fiind însemnătatea geo-strategică. În fața Parlamentului german, Angela Merkel privește cu îngrijorare întâlnirea de la Londra, reînnoindu-și angajamentul de a crește cheltuielile de securitate ale Germaniei, precizând că: „Europa nu se poate apăra singură, în acest moment; ne bazăm pe această alianță nord-atlantică.”
Cu a doua cea mai mare unitate militară din NATO, Turcia a reușit prin intervenția în Siria să creeze valuri în rândul alianței. De altfel, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a arătat în mai multe declarații că Turcia se îndoiește de credibilitatea garanției de securitate NATO în situații de urgență la frontierele sale. Astfel, președintele turc și-a motivat legăturile mai strânse cu Rusia, inclusiv achiziționarea sistemului de apărare aeriană S-400, o problemă evocată și în timpul întâlnirii de la mijlocul lunii noiembrie între cei doi preşedinţi, turc şi american. Washingtonul apreciază că S-400 nu sunt compatibile cu dispozitivele NATO și că achiziţionarea acestui sistem, a cărui livrare a început în iulie, pune în pericol secretele tehnologice ale F-35, un avion de vânătoare invizibil american (cu tehnologie stealth). Turcia a comandat peste 100 de astfel de aparate, iar industria sa de apărare a investit sume importante în acest program, însă Statele Unite au decis excluderea din programul respectiv, imediat după livrarea primelor S-400. Turcia riscă sancţiuni pentru achiziţionarea S-400, dar, un responsabil american afirmase în octombrie că Ankara ar putea scăpa dacă ar alege să nu activeze sistemele antiaeriene ruseşti. Cu toate acestea, liderii turci au reiterat în ultimele săptămâni că S-400 vor fi utilizate. Foarte fermă în demersul său, Turcia a anunțat că refuză să sprijine un plan de apărare realizat de NATO pentru Țările Baltice și Polonia, până când alianța nu oferă mai mult sprijin politic pentru lupta sa împotriva milițiilor YPG kurde din nordul Siriei, pe care să le și recunoască oficial ca fiind organizații teroriste, având legături cu militanții kurzi pe pământ turcesc.
