Cei nouă membri ai noului consiliu al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), entitatea care supraveghează şi controlează piaţa asigurărilor, de capital şi pensiile private, au în conturi bancare, depozite şi plasamente financiare aproximativ un milion de euro.
Totodată, ei au în proprietate 38 de terenuri intravilane şi agricole, 19 case şi apartamente, bijuterii şi obiecte de artă în valoare de aproape 40.000 de euro, arată zf.ro, care a analizat declarațiile de avere ale acestora.
Cel mai important om din instituţie, preşedintele Leonardo Badea, a declarat active financiare de 110.000 lei, echivalentul a 24.080 euro. Badea deţine o casă în Dâmboviţa şi două autoturisme Audi A3 şi BMV. Badea a fost numit şef la ASF prima dată în vara anului trecut pe perioada rămasă din mandatul lui Mişu Negriţoiu şi a încasat anul trecut ca preşedinte 358.412 lei (78.500 euro), echivalentul unui venit lunar de 14.259 euro.
Leonardo Badea a fost validat ieri în plenul parlamentului ca preşedinte al ASF pe un mandat complet de cinci ani. La audierile din comisiile de specialitate Badea a punctat că are un proiect de management bazat pe viziune la ASF, iar întărirea pieţelor concomitent cu protecţia consumatorilor sunt elemente centrale ale strategiei sale la ASF.
Principalul competitor al lui Badea la conducerea ASF a fost Viorel Ştefan, acesta nu a avut însă sprijinul PSD.
