Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a susținut miercuri că nu există oameni care să-și fi pierdut locurile de muncă în urma suprataxării contractelor muncii part-time introdusă prin ordonanța Ordonanța 16/2022. Celor din USR care au acuzat că s-ar fi pierdut 77.000 de locuri de muncă, Câciu le-a transmis să-și actualizeze situația din postarea promovată pe Facebook cu bani publici, relatează Hotnews.
Ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri la finalul ședinței de Guvern că piața s-a adaptat după Ordonanța 16/2022 și că dacă la început a avut loc o scădere a numărului de contracte part-time, „dar evident cam 70% s-au mutat pe contracte cu normă întreagă, începând cu 5 septembrie numărul contractelor part time a crescut, dar mai mult decât atât, a crescut valoarea contractelor part-time.”
Amintim că USR a cerut Guvernului să renunțe la această măsură pe motiv că în perioada 1 iulie – 1 septembrie s-au pierdut cel puţin 77.000 de locuri de muncă ale unora dintre cei mai prost plătiţi oameni din România din cauza suprataxării contractelor part-time.
„USR să actualizeze situația. Știți cum este: O postare pe Facebook promovată din bani publici ar fi bine să fie și actualizată dacă e din bani publici.”, a replicat ministrul Finanțelor.
„La acest moment avem o scădere per total, în interiorul acelui total, la part-time de 155.000 de contracte față de ce era la 30 iunie și o creștere la full-time la 115.000 de contracte. Diferența între ele, procentul de tranzitare este de 80%”, a spus Adrian Câciu.
Ministrul Finanțelor a mai susținut că „mare parte din contractele part-time s-au transformat în contracte full-time.
Mai mult decât atât a avut loc o creștere a contractelor part-time începând cu data de 5 septembrie, mare parte a acestei creșteri care este undeva la 30.000 de contracte este făcută la o valoare mai mare decât valoarea salariului minim brut aflat în plată.”
