O deputată a Partidului Social Democrat (PSD) propune limită minimă de angajări ale persoanelor cu dizabilităţi în instituţii publice.
Cristina Nichita a declarat, duminică, presei că a depus o propunere legislativă care are în vedere modificarea şi completarea Legii 448/2006, informează Agerpres.
„În acest proiect legislativ, am stabilit o limită minimală de patru la sută angajări de persoane cu dizabilităţi pentru orice instituţie publică din România. Convingerea mea este că, dincolo de legislaţie, societatea are nevoie să înţeleagă diversitatea omenească. Avem nevoie de o societate incluzivă, care să respecte drepturile tuturor persoanelor. Le mulţumesc tuturor celor prezenţi. Sunt foarte bucuroasă să fiu alături de aceşti tineri extraordinari, de la care mereu avem de învăţat”, a arătat Cristina Nichita, într-o conferinţă de presă la care a invitat tineri cu dizabilităţi, în majoritatea lor studenţi.
Nichita a spus că îşi doreşte un cadru legislativ propice pentru persoanele vulnerabile.
„Însă, în pofida evoluţiilor economice pe care România le-a înregistrat, există încă o realitate care caracterizează piaţa muncii, şi anume o cifră foarte redusă a persoanelor cu dizabilităţi angajate în instituţiile publice sau în mediul privat”, a mai arătat parlamentara de Iaşi.
Acest lucru, susţine Nichita, este cauzat de persistenţa barierelor de mentalitate, care asociază dizabilitatea fizică sau psihică cu incapacitatea de performanţă la locul de muncă.
