Skip to content
București

Opera Comică pentru Copii dă startul primăverii cu o serie de spectacole dedicate celor mici

occ

În luna martie va avea loc primul spectacol în limba engleză la Opera Comică pentru Copii, în două premiere: “Nino Arlechino” și “Cu Nino la Londra”, ambele jucate în Salonul Mozart.
Spectacolele sunt adaptate după opera comică “Pimpione”, de Georg Philip Telemann, iar Nino Arelchino este jucată de o echipă tânără de artiști și sunt coordonați de regizoarea Irina Furdui. Alături de personajul principal al poveștii originale, naivul Pimpinone- Nino Arlechino îi va distra pe copii , inspirat de dragostea ce o au amândoi pentru Vespetta.
Premiera va avea loc pe 1 martie, iar pe 10 martie se va desfășura prima călătorie muzicală Cu Nino la Londra. La fel ca în restul spectacolelor din seria “Cu Nino în Jurul Lumii” și acest spectacol este unul captivant pentru cei mici. Noutatea adusă de acest eveniment este faptul că va fi susținut în totalitate în limba engleză, conform unui comunicat al Biroului de Presă al Operei Comice pentru Copii.
Până la sfârșitul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii mai are pentru cei mici alte 9 spectacole în premieră “Pinocchio” (la Sala Mare), “Concert-lecție de Harpă”, “Concert-lecție de Pian”, “Salonul de Musical”, “Concert-lecție de Vioară și Pian”, “Directorul de Teatru” (la Salonul Mozart), “Ivan Turbincă”, “Underground Tango” și “Harap Alb” (la Sala UnderGrant). Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *