Skip to content
Alegeri locale 2020

”Oracolul” Oreste, previziuni la mijlocul zilei de vot: ”Stânga are șanse la doar două-trei primării în București”

Facebook/Oreste

Contactat de PS News, jurnalistul Oreste Teodorescu spune că Nicușor Dan are prima șansă să câștige Primăria Capitalei, chiar dacă la ora 15.00, de exemplu, prezența era foarte scăzută, de doar 20,48%. ”E foarte posibil ca profilul alegătorului bucureștean să se manifeste puțin mai târziu decât în restul țării. Relevanța votului în București cred că va crește într-adevăr după ora 17.00-19.00”, susține jurnalistul.

„Prezența destul de mică la vot în prima parte a zilei reprezintă un dezavantaj pentru electoratul tradițional PSD și pentru electoratul îmbătrânit care, de regulă, votează la primele ore ale dimineții. Deci, din această perspectivă, putem trage concluzia că echipa doamnei Firea nu e chiar în pole position, cum se așteptau”, precizează Oreste.

Jurnalistul a analizat și situația în cele șase sectoare ale Capitalei, considerând că ”stânga” are șanse la doar 2-3 primării.

Pentru Sectorul 1, Oreste spune că bătălia e „umăr la umăr”.

Când vine vorba de Sectorul 2, jurnalistul consideră că nu mai sunt diferențe așa mari între cei 3 candidați, Neculai  Onțanu, Cristian Popescu și Radu Mihaiu, cum erau în ziua votului în sondaje.

Despre sectoarele 3 și 4, Oreste este de părere că „rămân neschimbate, pentru că și Negoiță și Băluță au avut o diferență destul de mare în intenția de vot față de contracandidații lor”.

La Sectorul 5, Oreste susține că „se va juca foarte tare, unde Cristian Băcanu avansează consistent și prin prezența celor doi contracandidați pe linia PSD-Marian Vanghelie și Cristian Popescu”.

La Sectorul 6, avem din nou o situație relativ asemănătoare ca a celor de la Sectorul 2, precizează jurnalistul, ”unde Gabriel Mutu, Ciprian Ciucu și Ștefan Florescu de la PMP sunt cam acolo, adică între 3 și 4%”.

Prezența la vot la ora 15.00 a fost la nivel național de 27,38%. 5.010.553 de români au votat la alegerile locale 2020. În București procentul celor care au mers la vot până la ora 15.00 a fost de 21,24%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *