UPDATE 14:36
E oficial! Partidele vor fi chemate luni la Cotroceni, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
„În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) și ale art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Klaus Iohannis, a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.
Consultările vor avea loc luni, 22 noiembrie 2021, după următorul program:
– Ora 12:00:
- Partidul Național Liberal (PNL)
- Partidul Social Democrat (PSD)
- Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
– Ora 12:30 – Uniunea Salvați România (USR);
– Ora 13:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
– Ora 13:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
–––––-
Pas înainte pentru formarea unui nou Guvern. Surse politice susțin că luni ar urma să aibă loc consultări cu partidele la Palatul Cotroceni.
Ora 12:00
– Partidul Național Liberal (PNL)
– Partidul Social Democrat (PSD)
– Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
Ora 12:30 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 13:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 13:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.
PNL, PSD şi UDMR se întâlnesc din nou, vineri, începând cu ora 12.00, pentru a continua negocierile privind construirea noii coaliţii de guvernare. După ce, joi, liberalii au decis să îl propună pe Nicolae Ciucă premier, pentru a debloca discuţiile cu cei de la PSD, acum, cele două partide trebuie să se pună de acord cine va da primul premierul. Şi în privinţa împărţirii ministerelor sunt probleme, în condiţiile în care Florin Cîţu doreşte Ministerul Finanţelor Publice, liderul PSD Marcel Ciolacu afirmând că cine va da premierul nu va avea acest portofoliu.
