Traficul rutier în centrul Capitalei a fost blocat joi dimineață, după ce un TIR a rupt limitatorul de înălțime la intrarea în Pasajul Unirii, proaspăt reabilitat și redat în folosință de doar câteva zile. Este al treilea incident de acest fel survenit de la redarea în circulație a pasajului.
Pasajul Unirii, în sensul de circulație către Universitate a fost închis joi dimineață, după ce TIR-ul a rămas blocat la intrarea în pasaj, din cauză că a rupt limitatorul de înăltime.
Incidentul de joi este al treilea survenit de la redarea în circulație a pasajului. Două accidente similare au avut loc zilele trecute, în care au fost implicate autocare care au lovit, de asemenea, limitatoarele de înălțime, informează digi24.ro.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a reacționat atunci pe pagina lui de Facebook și a spus că șoferii nu au respectat limita de înălțime. Pasajul s-a redeschis circulației duminică seară, înainte de începerea școlii, după două luni și jumătate de lucrări de reabilitare, care au costat 12 milioane de euro.
„Pasajul rutier Unirii se redeschide circulaţiei înainte de începerea noului an şcolar. După 77 de zile de muncă, fără niciun fel de întârziere, lucrările de punere în siguranţă a celui mai important obiectiv de infrastructură din Capitală s-au încheiat. Urmare a unei investiţii de 12 milioane de euro, Pasajul rutier Unirii, cu o lungime de aproximativ 900 de metri, a devenit cel mai sigur tunel rutier, din punct de vedere al infrastructurii din România, dar şi cel mai tehnologizat din ţară”, a anunțat Primăria Sectorului 4.
Conform sursei citate, peste 1.800 de ore de lucru au fost necesare pentru această transformare, timp în care constructorii au izolat toate infiltraţiile de la nivelul carosabilului, au închis fisurile din pereţii interiori ai pasajului prin injectarea unor mortare speciale, pe care, ulterior, i-au îmbrăcat cu peste 3.000 de panouri metalice.
