În această dimineaţă au loc, în Bucureşţi şi judeţul Ilfov, percheziţii la 9 adrese, fiind vizate 35 de firme pentru evaziune fiscală, într-un dosar disjuns din cazul Mediafax.
Potrivit anchetatorilor prejudiciul este de peste patru milioane de euro.
„În această dimineață, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române desfăşoară o operaţiune ce vizează destructurarea unei reţele infracţionale, specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală şi rambursare ilegală de T.V.A.”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
„Sunt efectuate 9 percheziţii pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. La activitățile desfășurate de polițiștii de investigarea criminalităţii economice participă și luptători din cadrul Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R. şi specialişti criminalişti”, mai menționează sursa citată.
„Din investigații a reieșit că, în circuitul infracţional sunt implicate 35 de societăţi comerciale româneşti, cu implicare în „activitaţi de media”, ai căror reprezentanți ar fi obţinut, fără drept, bani, prin rambursare ilegală a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat al statului. Activităţile infracţionale s-ar fi derulat în perioada aprilie 2012 – martie 2014. Prejudiciul estimat este de 12.300.000 de lei”, se mai arată în comunicatul Poliției Române.
