Persistă problema vizelor pentru Canada. Citiți, în cele ce urmează, ce condiție intenționează președintele Klaus Iohannis să pună în negocieri.
Politicianul a declarat miercuri că o înțelegere rezonabilă cu Canada privind eliminarea vizelor înseamnă pentru România ridicarea acestora în 2017, nu în 2018, scrie Cotidianul.
„Sper că vom putea ajunge la un acord cu partea canadiană în chestiunea revizuirii vizelor. Dacă se ajunge la o înțelegere rezonabilă, ne vom retrage rezervele pe acest acord (acordul UE-Canada – nr.). O înțelegere rezonabilă înseamnă o înțelegere pentru liberalizarea vizelor, într-un termen rezonabil. Pentru noi e important să avem o înțelegere rezonabilă într-un termen rezonabil. O întelegere rezonabilă înseamnă pentru noi ridicarea vizelor pentru Canada în 2017, nu în 2018”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni, răspunzând unor întrebări ale jurnaliștilor pe această temă.
România nu este de acord în acest moment cu semnarea de către UE a acordului cu Canada, a transmis anterior Ministerul Afacerilor Externe.
CITIȚI ȘI: MAE se opune unui acord controversat Canada-UE
Semnarea acordului cu Canada este prevăzută pentru data 27 octombrie, în cadrul unui summit UE-Canada la Bruxelles.
