Skip to content
Buzău

Peste 100 de hectare de teren din Buzău, afectate de incendiile de vegetaţie

Pompierii din Buzău au reuşit să stingă cele două incendii de vegetaţie izbucnite la Merei şi Pietroasele, acestea afectând o suprafaţă de peste o sută de hectare.

În jurul orelor 23:30 incendiile au fost lichidate, forţele de intervenţie fiind retrase la bază. În zonă au rămas peste noapte, pentru supraveghere, personal din cadrul ocolului silvic şi SVSU. Suprafaţă afectată este de aproximativ 30 ha litieră foioase şi 75 ha vegetaţie uscată, mărăciniş şi lăstăriş în zona Dobrileşti (Merei) – Dara (Pietroasele) şi alte 20 de hectare de litieră de pădure foioase în zona Nenciuleşti (Merei)”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduţ Pârvu.

Între timp anchetele continuă pentru identificarea persoanelor responsabile de arderile necontrolate din ultima vreme şi au mai fost aplicate o serie de amenzi la persoane care au recunoscut în faţa oamenilor legii că au pus intenţionat focul.

Avem marţi date încă patru amenzi de câte 3.000 de lei la persoane fizice, utilizatori sau proprietari de terenuri care au recunoscut în scris că au dat foc. Mă aştept ca până la finalul acestei săptămâni să avem zilnic astfel de sancţiuni în încercarea de a opri acest fenomen care a luat o mare amploare la nivel naţional. Totodată facem lobby pe lângă parlamentarii judeţului şi cred că tot mai mulţi aleşi din întreaga ţară se vor alătura acest demers de mărire a pedepselor în încercarea de a stopa acest fenomen”, a declarat prefectul judeţului Buzău, Daniel Ţiclea, conform news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *