Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB) are planuri mari pentru alegerile parlamentare. Un om al lui Nicuşor Dan devoalează principalele ţinte ale partidului.
Într-o amplă declaraţie oferită, joi, pentruPSnews.ro, vicepreşedintele USB Roxana Wring (cea care a candidat, pe 5 iunie, pentru Primăria Sectorului 3) a vorbit despre obiectivele electorale ale formaţiunii politice care va rezulta din apropiata fuziune a USB cu Uniunea Salvaţi România (USR), act ce va fi definitivat în urma Congresului de duminică al USB. Fuziunea este necesară, întrucât actuala lege electorală nu le permite partidelor locale sau regionale să candideze în alegerile parlamentare.
„Partidul a fost înregistrat (avem Uniunea Salvaţi România). Duminică, avem Congresul la care se va realiza fuziunea cu Uniunea Salvaţi Bucureştiul. La Congres, se vor face alegeri şi bineînţeles că vom comunica, după aceea, care va fi structura Biroului Politic Naţional. În momentul în care vorbim, Nicuşor Dan este preşedinte şi la USB, şi la USR. Fuziunea a fost făcută juridic (la tribunal), dar trebuie s-o formalizăm şi la nivel politic. Suntem în plină extindere”, a afirmat Wring.
În continuare, consilierul general din PMB a dezvăluit că viitoarea USR îşi propune să obţină un scor de 10% la nivel naţional.
„În primul rând, la nivel naţional, noi ne-am fixat un obiectiv care înţeleg că pentru unii pare optimist, dar trebuie să avem în vedere şi rezultatul foarte bun pe care l-am avut la Bucureşti. Am vrea să obţinem în jur de 10% din voturi. Vom vedea exact ceea ce se va întâmpla în teritoriu”, a punctat Roxana Wring.
Mai mult: liderul USB a detaliat planurile oamenilor lui Nicuşor Dan privind extinderea atât în România, cât şi în străinătate.
„În ceea ce priveşte judeţele, noi suntem – după cum vă spuneam – în plină extindere, deci nu avem chiar o evaluare cantitativă. Echipa de extindere a fost deja în circa 15-20 de municipii-reşedinţă de judeţ, deci în marile oraşe, pentru că principalii noştri votanţi de acolo vor veni. Ştiţi şi dumneavoastră că, din punct de vedere al profilului, cei care au votat cu noi la Bucureşti sunt mai tineri, mai educaţi şi oameni cu studii superioare mai degrabă îndreptaţi spre o viziune europeană. Am fost în Transilvania, în Banat, în sudul României, în Moldova deja şi, bineînţeles, unele dintre aceste puncte le vom relua. La ele, se vor adăuga altele, pentru că nu am ajuns încă în toate oraşele. E greu să cuantific acum – suntem în plin proces. Şi azi (joi – n.r.) e o întâlnire, din nou, deci, practic, zilnic avem întâlnire.
Plus diaspora: am fost în diaspora (Paris, Londra, am fost şi în Danemarca, o să ne ducem în Italia, Spania, Republica Moldova, Suedia şi, probabil, din nou în Franţa, dar nu la Paris ci, probabil, în regiunea lioneză). Deci diaspora reprezintă pentru noi o ţintă – am fost foarte bine primiţi”, a arătat Wring.
Întrebată care va fi situaţia la nivelul municipiilor-reşedinţe de judeţ, vicepreşedintele USB a răspuns: „Avem ca ţinte toate marile municipii: Cluj, Constanţa, Iaşi (unde avem o înţelegere cu Partidul Pentru Iaşi), Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Craiova… Acesta, în principiu, este electorat care s-ar îndrepta spre USB şi USR şi noi ne bazăm pe faptul că la Bucureşti am avut rezultate atât de bune, încât putem, în anumite municipii, să obţinem şi acolo locul 2. Suntem în faza în care încă nu am înfiinţat filiale (avem grupuri de iniţiativă); ele vor începe să fie înfiinţate după Congresul de duminică”.
„Noi am vrea să identificăm în general (în toată ţara) în jur de 150 de oameni pe care să-i introducem pe listele noastre. Lucrurile se derulează foarte rapid, pentru că vă daţi seama: noi trebuie acum să construim o reţea naţională într-un timp foarte scurt, deci, practic, zilnic primim noi adeziuni, săptămânal luăm decizii…” a continuat consilierul general.
Pe de altă parte, Roxana Wring a ţinut să precizeze că USB / USR nu va face alianţe pre-electorale.
„Nu intenţionăm să facem alianţe pre-electorale. Aşa cum am şi spus, facem fuziuni: am fuzionat cu Uniunea pentru Codlea; la nivel de Iaşi, vor candida pe lista noastră, a USR-ului, şi oameni care sunt recomandaţi de Partidul Pentru Iaşi, dar care vor deveni membrii noştri… În rest, am fuzionat şi preluăm oameni din grupurile civice locale care sunt cu aceeaşi viziune ca a noastră referitoare la progresul României, dar, bineînţeles, nu vrem să preluăm grupuri compacte, pentru că fiecare om trebuie analizat strict în ceea ce priveşte criteriile etice. Şi ştiţi că, uneori, e o problemă: dacă vin mulţi oameni deodată şi nu poţi să analizezi cine sunt, ne trezim cu alte opinii decât ale noastre şi alte platforme. Dar alianţe nu vom face, pentru că, în primul rând, cu cine? Nu e cazul. În al doilea rând, va creşte procentul (pragul – n.r.) cu care putem să intrăm în Parlament (8% dacă-s două partide, 10% dacă sunt trei)”, a încheiat oficialul USB.
