Negocierile dintre PSD și UDMR au produs mare vâlvă. Pe lângă faptul că solicitările făcute de cei de la UDMR către PSD au pus pe jar poliiticienii.
Deputații din Partidul Mișcarea Populară s-au prezentat, marți dimineața, la Parlament, cu tricolorul la purtător, ei ei protestând astfel faţă de concesiile pe care PSD şi ALDE ar urma să le facă UDMR, acceptând să voteze o serie de proiecte legislative iniţiate de Uniune pentru a-şi securiza votul la moţiunea de cenzură, potrivit realiteata.net
„Am fost convocaţi aseară, prin SMS, pentru azi la 9.30, când urma să avem un Birou permanent. De mai bine de o oră stăm în sală pentru a discuta pe marginea a 3 puncte, unul viza acceptul pentru discutarea, de către Comisiile pentru drepturile omului, Administraţie şi Juridică, în şedinţă comună, în paralel cu plenul, a unui proiect de lege iniţiat de UDMR”, a spus preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac.
El a criticat faptul că, după o oră de la convocare, şedinţa BP nu a început, şi nici cea de plen.
„Haosul s-a instaurat în Parlament, şedinţa nu a început, PSD negociază lucruri de nenegociat niciodată în Parlament – interese ale ţării. Aşteptăm să vedem dacă după negocierile pe care le are domnul Dragnea, cu UDMR, va ceda în faţa unor cereri nejustitificate”, a mai adăugat Tomac.
El a spus că problematica legată de minorităţi trebuie abordată prin prisma reciprocităţii.
„Avem în Ungaria o comunitate românească care nu are învăţământ în limba română. Nu putem negocia chestiuni absurde şi UDMR să pună presiune pe decidenţii politici care nu înţeleg ce consecinţe produc aceste legi. De o oră aşteptăm în BP să vină domnul Dragnea să ne spună dacă a cedat acestor presiuni sau nu”, a mai spus Tomac.
