Skip to content
Politică

PMP vrea să dea lovitură de imagine după votul din 16 noiembrie

După votul din 16 noiembrie, PMP vine cu noi propuneri.

Deputatul PMP, Eugen Tomac, a declarat, luni, că a inițiat două proiecte de lege.

Unul dintre acestea se referă la votul electronic și celălalt privește votul prin corespondență pentru cetățenii din străinătate, pe care le va supune dezbaterii publice.

Eugen Tomac a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că cele două proiecte vor fi supuse dezbaterii publice până la începutul sesiunii viitoare, astfel încât toți parlamentarii care vor dori, să poată depune amendamente.

Acesta a adăugat că, după ce Parlamentul a respins proiectul său privind votul prin corespondență pe motiv că nu asigura securitatea votului cetățenilor, a redepus proiectul într-o variantă îmbunătățită.

Astfel, proiectul privind votul prin corespondenţă prevede că exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot se poate face la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului, alegerile pentru Preşedintele României şi alegerile pentru Parlamentul European de către alegătorii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Votarea prin corespondenţă se realizează prin expedierea buletinului de vot, prin intermediul serviciilor poştale, către birourile electorale ale secţiilor de votare organizate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare din circumscripţiile consulare la care alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate sunt arondaţi.

Camera Deputaţilor a respins, marţea trecută, proiectul iniţiat de Eugen Tomac privind introducerea votului prin corespondenţă pentru alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, cu 203 voturi, fiind înregistrate de asemenea 84 de abţineri şi 8 voturi împotrivă, pe motiv că acest sistem de vot prezintă vulnerabilități din punctul de vedere al siguranței procesului de votare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *