Skip to content
Politică

PNL cere „capul” lui Dragnea din Guvern

Prin intermediul unui comunica de presă, PNL îi cere demisia lui Liviu Dragnea din Guvern, pentru că „ afectează grav imaginea României. ”

PNL precizează că „în situația în care Liviu Dragnea nu demisionează de bună voie, atunci premierul Victor Ponta trebuie să-l demită astăzi”

„După decizia de azi a instanței, dacă PSD dorește să aibă un condamnat în conducerea partidului, ca președinte executiv, nu are decât să-l mențină. Ar fi o ”emblemă” relevantă pentru modul în care PSD înțelege să se raporteze la Justiție și la opinia publică.

Liviu Dragnea trebuie, însă, să demisioneze urgent din Guvern, întrucât afectează grav imaginea României. Deși a promis că renunță de bună voie la toate funcțiile dacă va fi condamnat, Dragnea întârzie inexplicabil să ia o decizie bărbătească.

În situația în care Liviu Dragnea nu demisionează de bună voie, atunci premierul Victor Ponta trebuie să-l demită astăzi.

Este suficient faptul că Victor Ponta l-a menținut în Executiv pe fostul ministru Darius Vâlcov până în momentul în care a fost arestat.

De altfel, premierul, deputatul și președintele PSD Victor Ponta trebuie să explice atitudinea anti-Justiție din Parlament și igonararea semnalelor venite din partea ambasadelor occidentale. Victor Ponta trebuie să explice de ce nu-l lasă din brațe pe Dan Șova pentru a ajunge în fața unui judecător, așa cum a fost cazul lui Liviu Dragnea.” se arată în comunicatul PNL.

1 comentariu la “PNL cere „capul” lui Dragnea din Guvern

  1. Pai cum sa nu-i ceara liberalii capul lui Dragnea, cand e atat de vinovat ??? Ca doar Dragnea a fost cel care a tras la referendum ca sa il faca pe Antonescu presedinte, condamnarea asta fiind legata fix de acest lucru. Si tot el l-a facut senator de Teleorman, dupa ce fugise din Bucuresti de frica lui Chiliman. Atitudinea asta e plata pentru cate a facut Dragnea pentru adormitul lor. Ca asa stiu liberalii sa fie recunoscatori. Si aici vorbim de liberalii vechi, nu de cei noi. Oameni de mare caracter, ce mai. Puteau macar sa taca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *