Skip to content
Politică

Premierul României: ,,Am avut o bună conversație cu Nikolai Denkov. Avem o strategie comună de aderare la Schengen”

sursa: Marcel Ciolacu/Facebook sursa: Marcel Ciolacu/Facebook

Premierul Marcel Ciolacu anunţă, într-un mesaj pe Twitter, vineri, că a avut o convorbire cu Nikolai Denkov, noul premier al Bulgariei, despre cooperarea la frontieră, relaţiile economice şi o strategie comună de aderare la Schengen.

”Am avut o bună conversaţie cu Nikolai Denkov, noul premier al Bulgariei. Am discutat despre cooperarea bilaterală România-Bulgaria, despre a avea o voce mai puternică în UE, despre cooperarea la frontieră, relaţiile economice şi o strategie comună de aderare la Schengen”, este mesajul premierului Marcel Ciolacu.

Euractiv: România și Bulgaria au șanse mari să adere la Schengen în anul 2023

Un articol publicat de Euractiv arată că instituțiile europene se pregătesc să admite România și Bulgaria în Schengen în  acest an. Mai exact, controalele aeriene vor fi eliminate în luna octombrie, în timp ce controalele la frontierele terestre în ianuarie 2024.

Sursa citată arată că Bulgaria are șanse să adere la Schengen din luna octombrie a acestui cu frontierele aeriene și cu drepturi depline cu frontierele terestre din ianuarie 2024, dacă exercită presiuni diplomatice și arată dorința de a continua reformele.

În luna decembrie a anului trecut, Austria și Olanda au fost țările care au blocat aderarea Bulgariei la Schengen. În timp ce pentru aderarea României s-a opus doar Bulgaria.

Euractiv susține că Olanda, țara care a prezentat cel mai mare obstacol în calea aderării Bulgariei la Schengen, a dat „semnale informale că apreciază eforturile Parlamentului bulgar și ale ultimelor patru guverne de a iniția o reformă judiciară reală prin introducerea unui mecanism independent de investigare a procurorului șef, care a fost adoptat la sfârșitul lunii mai”.

În ceea ce privește Austria, sursa citată arată că „obiecțiile Austriei la extinderea Schengen pe fondul crizei refugiaților nu au scăzut, dar se așteaptă ca Viena să nu-și mai folosească dreptul de veto dacă va fi izolată”.

„În timp ce Olanda le cere autorităților bulgare să demonstreze că luptă împotriva corupției și că nu au renunțat la reforma judiciară, cerințele Austriei par mult mai dificil de pus în aplicare. Cancelarul austriac Karl Nehammer a încercat din răsputeri să obțină bani europeni pentru ridicarea unui gard de-a lungul graniței dintre Bulgaria și Turcia, propunere respinsă de Comisia Europeană”, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *