Doi primari aleşi din partea USR şi unul de la PMP au fost prezenţi ca ”invitaţi” în delegaţia liberală care a participat la Liga Aleşilor Locali PNL, a declarat, luni, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Neamţ, George Lazăr.
„O surpriză extrem de plăcută a fost prezenţa la această întâlnire, în calitate de invitaţi, a primarilor nemţeni de la Săbăoani, Florin Vîrgă, de la Tazlău, Ion Nechita, şi de la Gârcina, Mihai Gavril Gonţaru. Am o strânsă relaţie de prietenie cu ei, sunt oameni tineri care împărtăşesc valorile de dreapta, cu un puternic profil liberal şi care sunt interesaţi de dezvoltarea comunelor pe care le conduc. Sunt convins că împreună cu ei şi cu colegii liberali, consolidăm o puternică echipă, care construieşte viitorul în judeţul Neamţ”, a precizat George Lazăr.
Din delegaţia PNL Neamţ au făcut parte toţi primarii liberali, consilierii judeţeni, cei doi subprefecţi, senatorul Eugen Ţapu-Nazare şi preşedintele organizaţiei, secretarul de stat George Lazăr.
„Prezidată de premierul Nicolae Ciucă şi de prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur, activitatea s-a centrat pe mecanismele principalelor programe de dezvoltare aflate în derulare: Programul Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De asemenea, au fost discutate şi toate celelalte axe de finanţare posibile, pentru ca toate fondurile europene puse la dispoziţie să fie atrase şi folosite. Miniştrii Guvernului Ciucă au oferit primarilor toate explicaţiile solicitate, astfel încât programele de dezvoltare a comunităţilor să fie accelerate şi implementate cât mai rapid”, a adăugat George Lazăr.
Liderul PNL Neamţ a salutat alegerea lui Dan Motreanu în funcţia de prim-vicepreşedinte şi a subliniat că acest fapt dovedeşte seriozitatea şi maturitatea PNL, informează Agerpres.ro
Adrian Veștea, ales în fruntea Ligii Aleșilor Locali
Așa cum PS News a scris AICI, președintele PNL Brașov și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a fost numit joi în fruntea Ligii Aleșilor Locali. Veștea este membru PNL de 24 de ani, a fost consilier local în Râșnov 4 ani, 12 ani primarul acestui oraș, iar din 2016 este președintele Consiliului Județean Brașov. El a fost unul dintre susținătorii lui Ludovic Orban în lupta cu Florin Cîțu pentru președinția partidului.
Nicolae Ciucă le-a transmis primarilor şi şefilor de CJ ai PNL, prezenţi la Liga Aleşilor Locali, toată aprecierea pentru faptul că prin aceştia a avut loc asumare „accelerării şi desăvârşirii celei de-a doua modernizări a României”.
„Dumneavoastră reprezentanţi cele mai performante administraţii locale. Am avut posibilitatea să merg în teritoriu în o serie de municipii şi localităţi. Am fost acolo unde într-adevăr se face performanţă şi se administrează cum se cuvine”, a afirmat Nicolae Ciucă la Liga Aleşilor Locali.
„Sunteţi modele de performanţă administrativă şi politică. Am două mesaje: primul al deschiderii pentru soluţiile care vin din partea dumneavoastră. Al doilea este deschiderea pentru capacitatea dvs de a administra şi a derula proiecte. Succesele din administraţie s-au convertit în încredere în aleşii liberali”, a completat premierul.
Liderul Guvernului a vorbit despre necesitatea descentralizării, dar şi despre nevoia de a exista o pregătire a oamenilor de administraţie în partid. „Vrem să facem în PNL o şcoală a administraţiei locale” a mai subliniat Nicolae Ciucă. „Faptul că suntem la guvernare, că preşedintele României provine din PNL, vi se datorează dumneavoastră, primarilor PNL”, a conchis Nicolae Ciucă.

Ciuma galbena PNL marxist nu este partid de dreapta nu mai bateti apa in piua