Primele după închiderea urnelor îl dau pe Klaus Iohannis câștigător. În același timp Victor Ponta și-a recunoscut înfrangerea.
Fostul candidat la scaunul de la Cotroceni, Elena Udrea, a transmis că a reușit să voteze la Paris după opt ore și pare a fi fericită de cifrele prezentate până acum.
”Am reuşit în sfârşit să votez şi eu la Paris. A fost un vot anti-Ponta şi anti-PSD, aşa cum a fost, de altfel, şi bătălia mea de 10 ani. Am tot respectul pentru oamenii alături de care am stat în ploaie, vânt şi frig timp de 8 ore pentru a putea să ne exprimăm dreptul fundamental de a alege. Toţi aceştia au votat şi ei împotriva lui Victor Ponta şi a PSD.Au votat cu speranţa de mai bine. Îmi doresc din suflet ca, peste 5 ani, să nu îi găsesc blazaţi sau dezamăgiţi şi votul lor să fie din nou împotriva cuiva”, a scris Elena Udrea pe Facebook.
