În cadrul unei ședințe informale ce a avut loc miercuri seară la sediul PNL, Teodor Atanasiu a decis să renunțe la candidatura pentru șefia partidului, în detrimentul Alinei Gorghiu, actualul purtător de cuvânt al PNL.
La finalul ședinței, Teodor Atanasiu a punctat că în urma ședinței PNL, că președintele Klaus Iohannis o va susține pe Alina Gorghiu la șefia partidului.
Citește și: Mișcare spectaculoasă în culisele PNL. Atanasiu s-a retras și susține un personaj surpriză
Iohannis ”ne-a transmis că a vorbit serios când a spus că vrea o reproiectare a României în toate funcțiile importante, că vrea ca acest proiect să îl facă cu PNL timp de două mandate și să facem tot ve ne stă în putință să câștigăm alegerile parlamentare”, a afirmat Atanasiu, potrivit b1.ro.
”El o va susține și vota mâine pe Alina Gorghiu. Consideră că va fi o comunicare foarte bună între PNL și președinție dacă va fi co-președinte al PNL și vom putea pune în practică proiectul de țară. Alina Gorghiu va fi președinte interimar până la următorul congres care ar trebui să aibă loc în anul 2017. Vom avea un congres în 2017 în care vom alege o structură unică de conducere”, a mai declarat acesta..
”Eu i-am cerut lui Ludovic (n.r. Orban) să facem acest gest de solidaritate comună (n.r. să se retragă din cursa pentru președinția PNL)”, a mai spus Teodor Atanasiu.
