Începe procesul în care Sebastian Ghiță este acuzat că primea date din dosarele sale. Astfel, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiță este acuzat alături de foști șefi din poliție și parchete.
Judecătorii au admis o contestație formulată de DNA Ploiești și au respins ca nefondate cererile și excepțiile invocate de Liviu Tudose, precum și contestațiile lui Sebastian Ghiță.
De asemenea, judecătorii au constatat că instanța supremă a fost legal sesizată cu rechizitoriul întocmit de procurorii DNA și au stabilit legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Decizia este definitivă, urmând a se stabili termenul pentru începerea judecării pe fond în acest dosar.
Inițial, pe 27 septembrie, un judecător de la instanța supremă a decis că declarația dată în calitate de martor de Liviu Tudose, fost șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, folosită de DNA ca probă pentru a-l pune sub acuzare, este nelegală și va fi înlăturată din dosar. DNA a făcut contestație, care a fost admisă de un alt complet de judecată, amintește agerpres.ro.
Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată pe 28 iunie pentru două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și conducerea unui vehicul fără permis.
Totodată, mai sunt judecați Liviu Mihail Tudose — fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Viorel Dosaru — fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Constantin Ispas — ofițer de poliție, Aurelian Constantin Mihăilă — fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
