Skip to content
Justitie

UPDATE Procurorul #rezist Sorin Lia, reținut pentru corupție: În 2021, 39 de procurori militari cereau excluderea acestuia din magistratură. Magistratul, acuzat de 7 infracţiuni

imperativ.ro

UPDATE ORA 10:10

Procurorul Sorin Lia – unul dintre magistrații care s-au aflat în fruntea luptei #rezist – a fost reținut de Parchetul Curții de Apel Craiova, magistratul având pe numele său nu mai puţin de 7 capete de acuzare.

Conform unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Sorin Lia a fost reţinut pentru 24 de ore, alături de alte 7 persoane acuzate în dosar, printre care trei poliţişti.

Lia, fost copreședinte al Asociației Inițiativa pentru Justiție, este acuzat de abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Redăm comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova:

„Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin purtătorul de cuvânt, aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova anume desemnat să efectueze urmărirea penală faţă de magistraţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de următorii inculpaţi:
I. L.S.M., procuror în cadrul unei unităţi de parchet de pe lângă judecătorie, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
– abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, raportat la instrumentarea unor dosare penale, în scopul exonerării de la răspundere penală a reprezentanţilor unei societăţi comerciale;
– favorizarea făptuitorului în formă continuată, raportat la modul de instrumentare şi soluţionare a unei cauze penale şi la modalitatea de gestionare a informaţiilor clasificate înaintate la parchet în luna decembrie 2022, în scopul protejării activităţii de comerţ ilicite desfăşurate de un lucrător de poliţie;
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii – raportat la faptul că, în perioada 17 – 26 februarie 2022, a comunicat către persoane neautorizate, prin intermediul unui lucrător de poliţie, informaţii nedestinate publicităţii din mai multe dosare, aflate în lucru în anchetă proprie/în supravegherea urmăririi penale;
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii – raportat la faptul că, în perioada 21.12.2022 – 17.01.2023, a comunicat către persoane neautorizate (lucrător de poliţie) date şi informaţii cu caracter secret de serviciu;
– abuz în serviciu – raportat la faptul că, în luna noiembrie 2016, în calitate de procuror coordonator, a intervenit la un procuror stagiar pentru ca acesta din urmă să pronunţe o anumită soluţie, favorabilă unui inculpat dintr-un dosarul penal, în care exercita supravegherea urmăririi penale;
– abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals – raportat la faptul că, în perioada 19 – 20.12.2021, s-a folosit de funcţia de conducere, emiţând retroactiv, pe numele său, un ordin de deplasare nereal, datat 17.12.2021, prin care a atestat faptul că, în data de 19.12.2021, a circulat pe drumurile publice în interes de serviciu, pentru a nu fi sancţionat contravenţional pentru încălcarea
regimului legal de viteză, ordin pe care l-a folosit în faţa organelor de poliţie din cadrul unui serviciu rutier;
– abuz în serviciu, – raportat la faptul că, în data de 27.10.2021, a intervenit la conducerea unui inspectorat judeţean de poliţie, pentru ca prietenul său (lucrător de poliţie) să fie mutat la o altă structură de poliţie.

3 poliţişti implicaţi în dosar

II. B.N.S, lucrător de poliţie, pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare (directă) la
abuz în serviciu şi a unei infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;

III. T.A., administratorul unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, instigare (indirectă) la abuz în serviciu, instigare (indirectă) la favorizarea făptuitorului, instigare (directă) la uzurparea funcţiei în formă continuată, instigare (directă) la abuz în serviciu şi instigare (directă) la uzurparea funcţiei;

IV. R.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la sustragerea sau distrugerea de probe
ori de înscrisuri, instigare (indirectă) la abuz în serviciu şi instigare (indirectă) la favorizarea făptuitorului.
Precizăm că, în cadrul aceluiaşi dosar penal, s-a mai pus în mişcare acţiunea penală şi faţă de alte patru persoane:

I. I.A.D., lucrător de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, uzurparea funcţiei, abuz în servici şi fals intelectual;
II. C.C.A., lucrător de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea funcţiei, în formă continuată;
III. B.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri şi mărturie mincinoasă;
IV. S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

Precizăm că măsura reținerii procurorului a fost avizată de către Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe parcursul cerectărilor s-a beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupție Dolj, I.G.P.R. – S.R.P.T. Craiova, D.O.S. Bucureşti, B.O.S. Craiova, D.G.P.I., S.J.P.I. Dolj şi U.T.A.I. Craiova.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Ştire iniţială

Procurorul Sorin Lia – unul dintre magistrații care s-au aflat în fruntea luptei #rezist – a fost reținut miercuri de Parchetul Curții de Apel Craiova, au declarat surse judiciare pentru PS News.

Conform surselor citate, procurorul este acuzat de infracțiuni asimilate faptelor de corupție. El ar urma să fie dus joi la Curtea de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Alături de el ar fi fost reținut și un polițist de la Biroul Rutier din Corabia.

Procurorul Sorin Lia a fost copreședinte al Asociației Inițiativa pentru Justiție. El a condus Parchetul Judecătoriei Corabia, unde lucrează și în prezent.

Acuzat de denigrarea magistraților militari

În aprilie 2021, 39 de magistrați militari au sesizat Inspecția Judiciară, solicitând excluderea din magistratură a lui Sorin Marian Lia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, dar și a lui Bogdan Ciprian Pârlog, prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Potrivit semnatarilor sesizării, cei doi au publicat un comunicat în care „fac afirmații extrem de grave cu privire la sistemul parchetelor militare și la probitatea profesională și morală a procurorilor din cadrul parchetelor militare”.

Comunicatul semnat de Pârlog și Lia, mai spun ei, are aprecieri jignitoare, denigratoare și „potențial denigratoare” la adresa procurorilor militari și a parchetelor militare.

„Limbajul și construcțiile lingvistice folosite sunt virulente și ofensatoare, fiind folosite cu scopul neechivoc de a induce ideea că procurorii militari sunt niște „privilegiați ai sistemului”, dar incapabili să-și exercite funcția din cauza slabei pregătiri profesionale, iar parchetele militare sunt „complet ineficiente” și o potențială „groapă de gunoi” a Ministerului Public”.

„Autorii comunicatului puteau da dovadă de moderație și reținere în expunerea eventualelor disfuncționalități ale parchetelor militare și ar fi trebuit să se rezume la o prezentare obiectivă și echilibrată a acestora, motivată în mod corespunzător exigențelor profesiei de magistrat. În loc de aceasta, cei doi procurori au depășit cu mult limitele modului prudent și măsurat în care magistrații își pot exprima opiniile, ignorând în mod deliberat și în totalitate normele și standardele de conduită impuse unui magistrat”.

„O altă împrejurare relevantă este aceea că, în perioada ultimilor 3 ani, împotriva domnilor Pârlog Bogdan Ciprian și Lia Sorin Marian au fost inițiate mai multe proceduri judiciare, aflate în diverse stadii de soluționare: una dintre acestea a fost respinsă, dar din motive procedurale, una se afla pe rolul ICCJ, în procedura de recurs, iar alte două acțiuni disciplinare se află pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *