Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege inițiat de 41 de parlamentari PSD prin care se prevede modificarea la 5 ani a mandetelor primarilor, consilierilor locali şi judeţeni, potrivit b1.ro.
În motivarea proiectelui de lege, aleșii sușțin că este nevoie de prelungirea mandatului de la 4 la 5 ani pentru ca aceștia să își poată îndeplini promisiunile cu care au câștigat alegerile.
„Situaţia reală, întâlnită în activitatea administraţiilor locale/judeţene, arată căperioada de timp consfinţită de legiuitor (4 ani – n.r.) nu permite, în contextul birocratic, realizarea proiectelor asumate.
Având în vedere practica întâlnită în ceea ce priveşte mandatul preşedintelui României, unde perioada de exercitare a funcţiei conform rezultatului de la alegeri este de 5 ani, implementarea acestei perioade şi în cazul primarilor, al consilierilor locali şi consilierilor judeţeni se susţine fără echivoc, crează (sic!) o responsabilitate suplimentară şi aduce în zona de decizie o perioadă de timp suficientă îndeplinirii obligaţiilor asumate”, se arată în expunerea de motive semnată de 41 de parlamentari PSD.
Consiliul Economic şi Social a dat aviz nefavorabil proiectului de lege, în lipsa unei argumentări solide, iar Consiliul Legislativ a dat aviz favorabil, cu observaţia că nu se pronunţă asupra oportunităţii legii, ci a formei în care este redactată, unde de altfel a şi făcut observaţii.
Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, iar acum proiectul va merge la Senat unde va fi dat votul final.
PS News folosește fluxul de știri al agenției
Aboneaza-te la fluxul de stiri PSNews.ro de pe
Telegram