Skip to content
Politică

PSD Bihor anunță când își va lansa toți candidații la alegerile locale

Partidul Social Democrat (PSD) Bihor anunță când își va lansa toți candidații la alegerile locale.

Astfel, PSD Bihor îşi va lansa, în luna martie, toţi candidaţii la alegerile locale pentru cele 101 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului, a anunţat, luni, într-un comunicat, organizaţia judeţeană a acestui partid, potrivit agerpres.ro.

„Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, şi-a exprimat convingerea că toţi cei care vor intra în competiţia electorală sub sigla PSD sunt persoane care se bucură de încredere şi recunoaştere în localităţile unde vor candida şi pleacă cu prima şansă de a demonstra că sunt capabili să asigure bunăstarea comunităţilor şi implicit a cetăţenilor”, se arată în comunicat.

Întrunit în şedinţă ordinară, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PSD Bihor a aprobat componenţa echipei judeţene de campanie, liderul judeţean al PSD Bihor, Ioan Mang asumându-şi rolul de director de campanie.

Membrii BPJ au aprobat şi nominalizările pentru conducerile departamentelor din cadrul echipei de campanie: Departamentul planificare şi strategie – Chirilă Bujor; Departamentul organizare – Florian Oros; Departamentul comunicare şi relaţia cu mass-media – Sorin Martin-Vereş; Departamentul juridic – Claudia Timofte; Departamentul financiar – Liviu Sabău Popa; purtător de cuvânt – Adelina Coste.

Toate departamentele urmează să fie completate cu membrii care să se implice activ în pregătirea şi desfăşurarea campaniei electorale astfel încât „rezultatele partidului să fie maximizate, iar PSD să devină principalul partid la nivel judeţean”.

Tot în cadrul măsurilor organizatorice, BPJ a aprobat numirea interimară a doi preşedinţi de organizaţii locale.

La Sânmartin, Cristian Laza va prelua conducerea interimară a organizaţiei, iar la Abram s-a aprobat interimatul lui Doru Fărcaş, cele două persoane avizate ca şi preşedinţi interimari fiind, totodată, candidaţii PSD pentru funcţiile de primar în respectivele localităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *