Skip to content
Politică

PSD, despre creşterea vârstei de pensionare: Speranţa de viaţă a scăzut cu 1,4 ani. Un bărbat ajuns la pensie mai trăieşte sănătos 6 ani şi jumătate

PSD Inquam Photos / Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea a explicat de ce nu poate fi majorată vârsta de pensionare în România, prin faptul că speranţa de viaţă a scăzut anul trecut cu 1,4 ani, fiind incomparabil mai mică decât în Uniunea Europeană.

Astfel, un bărbat ajuns la pensie mai trăieşte sănătos 6 ani şi jumătate,

”De ce nu poate creşte vârsta de pensionare în România. Prima ştire şocantă este că anul trecut speranţa de viaţă a scăzut cu 1,4 ani, conform datelor Eurostat. Al doilea argument vine din faptul că trebuie analizată speranţa de viaţă sănătoasă, un indicator ce vorbeşte despre calitatea vieţii în ultimii ani (cât de sănătos eşti)”, a scris Oprea pe pagina sa de Facebook.

El precizează că, ”în România, un bărbat ajuns la pensie mai trăieşte sănătos 6 ani şi jumătate, în Germania (vârsta de pensionare este mai mare cu 7 luni) dar durata de viaţă sănătoasă este de 11 ani şi jumătate. În Spania 12 ani şi jumătate, iar în Polonia 8, iar la femei, vârsta de pensionare este mai mare sau egală cu cea din ţările Europei Centrală şi de Est, dar pensionarele trăiesc mai puţin sănătos comparativ cu celelalte ţări”.

Pentru cei care au început să creadă că sunt nemuritori şi veşnic sănătoşi sau pur şi simplu nu le pasă de mamele, taţii, bunicele şi bunicii lor le dau o veste proastă: chiar şi ei vor îmbătrâni. Iar cu statistica (chiar dacă este o medie) nu te joci. Speranţa de viaţă sănătoasă în România este incomparabil mai mică cu cea din Uniunea Europeană. Haideţi să ne concentrăm mai întâi pe rezolvarea cauzelor care duc la aceste realităţi triste, lipsa unei alimentaţii şi a unei vieţi sănătoase din cauza sărăciei, condiţiile grele de muncă şi apoi să vorbim despre creşterea vârstei de pensionare. Altfel, doar foarte puţini dintre cetăţenii României vor mai beneficia de pensie”, mai spune Oprea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *