Al doilea program de guvernare lansat de PSD nu pare să aibă zile multe, un senator liberal afirmând că partidul aflat la putere caută deja variante pentru un al treilea program.
Senatorul Florin Cîțu susține că personajele din interiorul BNR și Darius Vâlcov caută noi variante pe care să le propună în locul actualului program cu care a fost învestit guvernul Tudose.
Într-o postare de pe pagina sa de Facebook, Cîțu afirmă că până și Liviu Dragnea a ajuns să realizeze că Legea salarizării unitare se dovedește nesustenabilă.
„Intr-o discutie, a zis ca nu intelege cum unii l-au pus sa creasca salariile asigurandu-l ca acestea se vor plati singure din cresterea consumului si automat a incasarilor la buget.
A ramas insa suparat pe propunerile plutonului de la BNR care l-au dus intr-un scandal de care nu avea nevoie. Nici el nu mai stie despre ce program vorbeste cand merge in emisiuni. Aceeasi problema o au si ceilalti comunicatori din PSD. Astfel, intreg PSD-ul, plutonul de la BNR, Valcov si pe cine or mai, gasi cauta disperati varianta a III-a a programului de guvernare”, afirmă senatorul liberal.
Din punctul său de vedere, astfel se explică și încruntările tot mai dese ale Mihai Tudose la anumiți oficiali ai BNR, identificând în aceștia oamenii care i-au pus pe butuci mandatul de premier încă dinainte ca să își înceapă activitatea.
Pe de altă parte, tot Cîțu crede că vizita lui Dragnea în Israel, a doua în ultimele 4 luni are ca scop identificarea unor surse de finanțare care să acopere deficitul uriaș care se prefigurează la orizont.
„Ce nu stie PSD-ul, dar nici voi, este ca Liviu s-a hotarat sa rupa pisica si sa apeleze la ajutor strain. Liviu pleaca in turneu si incepe cu Israel”, mai scrie parlamentarul PNL.
