Skip to content
Republica Moldova

R. Moldova: Limba română, în legislația națională. Parlamentul ar urma să voteze proiectul în lectura finală la următoarele ședințe

Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a ședințelor plenare care vor fi convocate în perioada 16 – 30 martie. Potrivit unui comunicat al Legislativului, în această perioadă, deputații vor examina în a doua lectură modificări la mai multe acte normative, printre care Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, Legea privind organizarea judecătorească și Legea cu privire la Procuratură. Tot în a doua lectură va fi examinată inițiativa legislativă care are scopul de a stimula comerțul electronic și proiectul de lege prin care se propune introducerea sintagmei „limba română” în actele normative.

Deputații urmează să examineze în prima lectură proiectele de lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție și privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Pe ordinea de zi au mai fost incluse proiectele de lege cu privire la stagiile plătite în sectorul public și cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural. Tot în prima lectură vor fi discutate proiectul de lege privind securitatea cibernetică și pachetul de legi privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Totodată, deputații vor ratifica o serie de acorduri și amendamente la acorduri, printre care Convenția Consiliului Europei privind coproducția cinematografică, Acordul cu Uniunea Europeană privind asocierea Republicii Moldova la Programul „UE pentru sănătate”, Proiectul „Răspuns de urgență la Covid-19 – finanțare adițională”.

Parlamentul urmează să numească un membru al Curții de Conturi și un Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Pe ordinea de zi mai figurează proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, scrie deschide.md.

Joi, 16 martie, ședința plenară va începe la ora 11:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *