Opoziția ar obține majoritatea mandatelor în Legislativ, dacă duminica viitoare în Republica Moldova ar fi organizate alegeri parlamentare. Sunt datele sondajului de opinie, realizat de compania Intellect Group, potrivit realitatea.md.
Potrivit cercetării, în cazul unui scrutin parlamentar anticipat, 38,3 la sută dintre cei deciși ar vota pentru PAS, iar pe locul doi, cu 20,7 la sută din sufragii, s-ar clasa Partidul „ȘOR”. Alte două formațiuni care vor accede în Parlament sunt PSRM, cu 18,4 la sută, și PCRM, cu 10,4 la sută.
Astfel, PAS ar obține 44 de mandate, Partidul „ȘOR” – 24, iar PSRM și PCRM – câte 21 și, respectiv, 12 mandate de deputat.
Același sondaj a mai arătat că 50,3 la sută dintre cetățeni consideră că, pentru a îmbunătăți situația în țară, este nevoie de organizarea alegerilor parlamentare anticipate, iar 53 la sută își doresc și alegeri prezidențiale anticipate.
Sondajul a fost realizat în perioada 12-22 februarie, pe un eșantion de 1.198 de oameni din 81 de localități. Marja de eroare este de 3,1 la sută.
