Deputatul PNL Ovidiu Raețchi – vicepreședinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaților – a oferit luni o declarație pentru PSnews.ro în ceea ce privește nominalizarea de către președintele Klaus Iohannis a deputatului PSD Gabriel Vlase pentru conducerea SIE.
CITIȚI ȘI: Semnal de la vârful PNL privind șefia SIE. Ce spune Vîlceanu despre trecutul lui Vlase EXCLUSIV
Concret: la fel precum colegul liberal Dan Vîlceanu, Ovidiu Raețchi s-a arătat reticent în a-și exprima punctul de vedere personal, motivând că o asemenea poziție trebuie adoptată la nivel de partid.
„Se dezbate acum. Va fi o decizie la nivel de partid și de grup parlamentar” au fost primele cuvinte ale lui Raețchi.
În ciuda insistenței noastre, parlamentarul de București a mers pe aceeași linie: „S-a discutat acum în BEx. A rămas că va face președintele Orban primul declarații pe subiect”.
Întrebat ce părere are despre faptul că Iohannis l-a nominalizat pe Vlase la SIE, deși presa a scris încă de acum 2 ani despre posibila implicare a PSD-istului într-un dosar penal, ca suspect, Ovidiu Raețchi a răspuns: „Președintele face astfel de propuneri după ce primește informații instituționale solide despre personele nominalizate”.
Noi am perseverat: cum privește Raețchi situația în care, deși conștient de problemele penale ale lui Gabriel Vlase, șeful statului alege să îl nominalizeze la șefia SIE? În acest punct, deputatul PNL a replicat: „Tocmai asta spun: că președintele beneficiază de informații complete – și sunt convins că dacă existau probleme penale la zi sau confirmate, nu ar fi făcut propunerea”.
