Partidul Național Liberal (PNL) cântă prohodul Partidului Social Democrat (PSD) după recenta răzmeriță a fostului prim-ministru Victor Ponta.
Redacția PSnews.ro a obținut miercuri o reacție la cald din partea liderului grupului PNL din Senat, Mario-Ovidiu Oprea. Liberalul a declarat că „e o chestiune de timp până când va apărea un PSD mai mic, condus de Victor Ponta”, fapt ce s-ar putea repeta în oglindă în rândurile Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE).
„Pentru mine nu este o surpriză nicio știre. Era o chestiune care deja se cam vedea de o bucată de timp destul de veche. Am mai spus și prin emisiuni, și prin interviuri: PSD-ul în actuala formulă se va rupe. Se va forma un nou partid de stânga. Va avea reacții în profunzime chestia asta (vor răspunde și prin filiale președinți de organizații, probabil)… Tensiunea dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta nu s-a gestionat, nu s-a dorit a fi gestionată. Așa reacționează PSD-ul, un partid – în opinia noastră – nedemocratic, care doar mimează democrația, doar mimează că au dreptul să vorbească, că e liber la diverse opinii… Nu este așa. E o chestiune de timp până când va apărea un PSD mai mic, condus de Victor Ponta, și probabil pentru mine lucrul ăsta nu este o surpriză să se întâmple în oglindă și la ALDE”, a afirmat Oprea.
În acest punct, l-am întrebat pe senatorul PNL în ce măsură consideră că sunt viabile ipotezele presei, potrivit cărora noul partid al lui Ponta ar putea fi constituit prin ruperea unor bucăți parlamentare din ALDE (aripa PC a lui Daniel Constantin) și din PMP (facțiunea UNPR a lui Valeriu Steriu).
„Nu știam de PMP. De ALDE vă mărturisesc că am simțit o oarece tensiune, din reacțiile colegilor senatori. Nu este un moment fast pentru majoritatea parlamentară, având în vedere că urmează această rupere a PSD-ului”, a replicat Mario Oprea.
Am insistat: este posibil ca inclusiv din PNL să meargă câțiva parlamentari alături de Victor Ponta, pe baza unor nostalgii din vremea USL.
„Lucrul acesta, dacă ar fi fost viabil, s-ar fi întâmplat la alegerile locale, la alegerile parlamentare. ALDE nu este un partid care să se fi înființat acum – pentru că ALDE este acea bucățică de USL despre care vorbim. Și numai asta s-ar fi întâmplat. În acest moment, nu transpare o mișcare similară în Partidul Național Liberal”, a răspuns senatorul.
