Europarlamentarul ALDE Renate Weeber a declarat, în cadrul emisiunii ”Puterea Știrilor”, că sunt mai multe explicații pentru scorul slab obținut de partidul său la alegerile europarlamentare din 26 mai.
”Sunt mai multe explicații. Iar una dintre ele este cu siguranță aceea că aceste alegeri, fiind niște alegeri eminamente politice, era importantă capacitatea de organizare la nivel local a partidului. Nu a fost suficientă o prezență activă în spațiul public a liderului partidului și a candidaților. E nevoie și de o mobilizare, pentru ca lumea să meargă și să voteze. Au existat și probleme. Au fost județe în care am avut rezultate foarte bune, adică 13,5%, 11%, dar au fost și județe unde rezultatele au fost foarte slabe, de aici și acest 4% la general”, a afirmat europarlamentarul.
Renate Weber a precizat că, deși nu o spune ca pe o reclamație sau ca pe o plângere, este evident că au existat multe nereguli la aceste alegeri.
”Eu am condus multe misiuni de observare electorală ale Uniunii Europene, și în Africa, dar și în America Latină. Și trei sunt întrebările fundamentale ca să poți spune la final că alegerile au fost corecte. Prima întrebare este, desigur, dacă au fost fraude sau nu. Pentru fraude trebuie să ai și dovada că au fost fraude, dar și dovada că a fost intenția de a frauda. Eu nu pot face o astfel de afirmație pentru că nu am dovada.
A doua întrebare este dacă au existat nereguli. Ei bine, nereguli au existat. Iar ultima întrebare și cea mai importantă este dacă numărul acestor nereguli a fost suficient de mare încât să altereze rezultatul votului. Ei bine, în România, la trei săptămâni de la alegeri, BEC încă nu a finalizat procesul, pentru că sunt multe secții de votare unde nu se potrivește numărătoarea pur și simplu. Și acest lucru n-au venit să ni-l spună autoritățile statului, iar asta mă deranjează cel mai mult, ci niște oameni care nu sunt nici măcar din societatea civilă, ci doctori – unul în matematică, celălalt în științe politice -, s-au apucat să verifice, de pe site-ul BEC, deci public, procesele verbale de la secțiile de votare. În peste 3.000 de secții pe care ei le-au documentat nu se închid cheile și diferențele sunt mari”, a adăugat Renate Weber.
Europarlamentarul a susținut că a stat de vorbă cu persoanele care au verificat procesele verbale publicate pe site-ul BEC și aceștia i-au spus că rezultatul votului a fost afectat în proporție de 15%.
”Am vorbit cu ei, iar oamenii aceștia, foarte serioși, mi-au spus cam 15% a fost afectat rezultatul votului și în acel moment mă întreb cum, după 30 de ani de practici și exerciții electorale, nu am învățat nimic? Aceste nereguli, pe care eu doar le semnalez, trebuie să primească răspuns de la BEC, de la AEP, pentru că d-aia avem aceste instituții.
Pentru că dacă este vorba de 15%, atunci și ALDE ar fi făcut pragul”, a completat Renate Weber.

Comportamentul vostru abject alaturi de PSD impotriva statului de drept si impotriva valorilor europene v-a scos din Euro Parlament cucoana. Seful vostru care nu vrea sa mearga in fata judecatorilor precum si alti corupti din randurile vaostre ca Vozganian salvat de mir, altii care abuzeaza de imunitatea parlamentara prost aplicata si de care profitati v-au scos din joc si nu fel si fel de scorneli ale unor aflatori in treaba care elucubreaza.