Revoluţia Română la 26 de ani. Alina Gorghiu (co-preşedinte al PNL) atrage atenţia că pensiile pentru securişti sunt uriaşe, în raport cu cele plătite victimelor.
Într-un comunicat trimis, luni, PSnews.ro, Gorghiu vorbeşte despre ceea ce ea consideră cel mai mare eșec al sfertului de veac post-revoluționar: relația clasei politice cu românii, mai precis dificultățile în a construi solidaritatea și consensul, precum şi diviziarea comunităţilor.
Redăm mai jos discursul integral al Alinei Gorghiu la şedinţa solemnă a Parlamentului:
„Vin în fața dumneavoastră cu emoția și speranța unui om care s-a născut în comunism, a crescut și s-a format în tranziție, a trăit fiecare moment din istoria recentă. Și pentru care momentul 1989 rămâne cea mai mare șansă a vieții lui, ca pentru toți ceilalți români care au făcut atunci pasul către o nouă viață.
Ceea ce a pierdut România în anii comunismului este incomensurabil în termeni de valoare, demnitate și identitate națională, resursă umană, timp istoric, patrimoniu, întârziere față de Europa.
Iar cel mai mare dușman al regimului comunist a fost libertatea. Din perspectiva unui președinte al unui partid istoric, partid care a pierdut în temnițele comuniste foști președinți, prim-miniștri și miniștri, aproape toată elita sa interbelică, spun astăzi, în fața dumneavoastră, că revoluția din 1989 a însemnat nașterea noastră pentru a doua oară! PNL rămâne singurul partid politic românesc pentru care discursul anticomunist este real, vibrant, testamentar!
În urma Revoluției au murit 1.100 de oameni, în special tineri, iar peste 3.500 au fost răniți. Cu toate acestea, bilanțul concret al condamnării comunismului conține în continuare prea multe intrebari fara raspuns despre acele evenimente. Astfel de crime împotriva poporului român nu se pot prescrie, iar statul român are obligația să continue aflarea adevărului și pedepsirea vinovaților. Cred de aceea că Dosarul Revoluției nu poate fi închis și cred în justiție chiar și la decenii distanță. Reamintesc de asemenea că nu am avut o lege a lustrației după 1989, că nu am avut securiști condamnați, ba mai mult – pensiile pentru securiști sunt uriașe în raport cu cele pentru victime. Nu avem încă un muzeu al dictaturii comuniste, gestionarea arhivelor rămâne discutabilă, sunt încă mari probleme în a privi cu maturitate trecutul. Toate acestea rămân datorii ale clasei politice! Rămân restanţe pentru anul 2016!
Românii privesc astăzi cei 26 de ani trecuți de la Revoluție în culori amestecate. Acum 26 de ani, niciunul dintre partidele actuale nu exista ca atare, recunoscut. Nu exista un Parlament propriu-zis bicameral, nu exista aproape nimic din ceea ce astăzi dezbatem și legiferăm. România era o țară cât un lagăr, iar noi, locuitorii ei, prizonieri în acest lagăr. Să nu uităm nicio clipă acest lucru. Istoria o fac istoricii, dar memoria publică trebuie să păstreze tot ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și în cei 26 de ani ulteriori.
Avem în continuare multe lucruri de făcut. Comunismul, tranziția și democrația au schimbat fundamental națiunea. Peste 4 milioane de cetățeni români sunt în afara granițelor, în cea mai mare parte pentru că patria lor nu le-a putut oferi un trai decent. Iar românii din Basarabia rămân și ei nu doar în afara României, ci și în afara Uniunii Europene.
Cel mai mare eșec al sfertului de veac post-revoluționar rămâne astăzi relația clasei politice cu românii. Avem dificultăți în a construi solidaritatea și consensul, iar comunitățile rămân divizate. Țara s-a dezvoltat cu multe discrepanțe, iar încrederea în instituțiile democratice e scăzută.
Răspunsul nostru, al tuturor, trebuie să fie zi de zi sancționarea derapajelor de la interesul cetățenilor: e nevoie să ne întoarcem către români, să nu mai existe agenda partidelor și agenda lor, ci agenda României.
Mă întreb mereu de ce tinerii au fost cei care au trebuit să facă acum 26 de ani sacrificiul suprem. De ce tocmai ei, care aveau în față viitorul și care nu erau atinși de păcatele comunismului? Aceasta rămâne o lecție vie pentru noi toți.
La 26 de ani de la Revoluția din 1989, nimeni nu mai poate ignora vocea tinerilor. Chem alături de noi tinerii, pentru că înnoirea și întinerirea clasei politice este o restanță care trebuie corectată rapid. Schimbarea clasei politice, la un sfert de secol după 1989, este parte a testamentului tinerilor uciși la Revoluție.
Văd România de mâine ca pe o țară matură și europeană, inclusiv din punctul de vedere al asumării istoriei și respectului pentru eroii ei!”
