România nu are neapărat un deficit de medici – exceptând medicii de familie, unde ar mai fi nevoie de aproximativ 1.400 de medici – însă cea mai mare problemă o reprezintă faptul că, dintre cei 55.000 de medici cu aviz de liberă practică, peste 50% sunt concentrați în București – aproximativ 17.000 de medici – în Cluj, Dolj, Timișoara, Târgu Mureș și Iași, declară președintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu, potrivit Hotnews.
Președintele Colegiului Medicilor face o afirmație-surpriză: în ansamblu, România nu are de fapt deficit de medici: „Practic, noi, în ansamblu, nu avem un deficit de medici. Poate că ar mai fi nevoie de câteva mii. Dar faptul că ei sunt concentrați doar în cateva județe, acest dezechilibru, repartiția medicilor este marea problemă. Nu avem un deficit foarte mare de medici, poate doar la nivelul medicilor de familie – de 1.400 și ceva. Dar în rest, nu avem un deficit foarte mare. Noi putem să îl compensăm cumva, dar acest dezechilibru este dramatic”, afirmă Daniel Coriu.
Majoritatea medicilor aleg să lucreze doar în marile centre și evită restul țării din cauza lipsei de condiții pentru practicarea în siguranță a actului medical, subliniază președintele Colegiului Medicilor. De ce? „Pentru că medicul va dori un loc de muncă atractiv. Dorește să aibă la îndemână echipamente performante, dorește să practice așa cum a învățat în rezidențiat. Dacă nu reușește să rămână la București sau la Craiova sau într-un centru mare, probabil va emigra. Vorbim despre două Românii aici. A doua parte a României, a doua Românie, din nefericire, condițiile practicării unui act medical în siguranță. Este foarte important, pentru că medicul este blamat, pentru că medicul este asimilat sistemului medical.”
Articolul integral AICI.
