Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a enunţat luni ipoteza convocării unui referendum pe tema monarhiei, senatorul de Giurgiu apreciind că poporul român poate fi întrebat dacă vrea republică sau monarhie şi arătând că PSD nu exclude ca un astfel de referedum să aibă loc în viitorul apropiat.
În acest context, contactat de redacția de știri PSNEWS.RO, sociologul Marius Pieleanu a afirmat că un astfel de referendum ar trebui măsurat printr-un sondaj.
”Mi-e greu să spun, cu rigoare, ce șanse ar avea un astfel de referendum, dar ar merita, totuși, măsurată povestea aceasta printr-un sondaj, să vedem în ce măsură populația este interesată de un referendum privind forma de organizare statală a României. Însă, există un anumit grad de acceptare socială, mai ales în elita societății românești, referitoare la rolul pozitiv pe care ar putea să îl aibă monarhia în societatea românească și acceptarea aceasta socială s-a văzut inclusiv la cei care au ținut să i se alăture Regelui Mihai pe ultimul drum, zecile de mii de oameni. Dacă facem o analiză de conținut a imaginii, e ușor de văzut că populația care a ținut să îl vadă, să depună o coroană sau un buchet de flori, era totuși de o anumită categorie în raport cu accesul la resurse. Probabil ne puteam aștepta ca acolo să există acceptare socială ridicată. Nu mi-e foarte clar în România profundă, pentru că totuși vorbim de zeci de ani de comunism i de republicanism, educația a fost făcută în sensul acesta și nu știu dacă sentimentele pro-monarhice s-au păstrat acolo undeva în conștiința individuală a fiecărui român, dar merită încercat”, a declarat Marius Pieleanu.
Mai mult, sociologul a precizat că faptul că PSD, cunoscut ca partid susținător al republicii, este în favoarea unei monarhii, ”e încă o dovadă a faptului că ideologiile nu mai există”.
”Paradoxal este faptul că, totuși, un partid care este susținător la republicii, PSD, partid de stânga, vrea un referendum pe chestiunea aceasta și nu cum era normal, un partid de drepta, de centru-dreapta, în primul rând PNL-ul, mai ales că PNL a avut un rol determinant în aducerea primului monarh în țară. E destul de ciudat. E încă o dovadă a faptului că ideologiile nu mai există, nu mai sunt foarte bine conturate, stânga și dreapta, un amalgam de măsuri și de propuneri care bulversează practic ceea ce noi numi condiția ideologică din existența unui partid”, a continuat sociologul.
Nu în ultimul rând, Pieleanu a adăugat că ”un rege ar aduce mai multă liniște și pace pentru țară, în condițiile în care astăzi societatea este ruptă în două”. Sociologul nu exclude nici varianta unui monarh străin: prințul Charles sau tânărul Nicolae.
”Dar revin și spun că din punctul acesta de vedere nu ar strica. Sigur că, pentru a organiza un referendum, trebuie îndeplinită o condiție absolut obligatorie, aceea ca populația, printr-o campanie de informare, să fie corect lămurită de rolul monarhiei în istorie sau beneficiile pe care le-ar aduce schimbarea formei de organizare a statului. Eu cred că este evident că un rege ar aduce mai multă liniște și pace pentru țară, în condițiile în acre astăzi societatea este ruptă în două, există clar falii bine delimitate. Nu putem merge așa, trebuie făcut ceva pentru a readuce pacea socială și cred că un monarh, poate chiar un monarh străin, cum s-a vehiculat prințul Charles sau tânărul Nicolae. Ați văzut și la înmormântare cum oamenii s-au adunat în jurul tânărului Nicolae, l-au privit cu simpatie. Mă așteptam să fie așa pentru că are o figură modernă, impune tinerețe și emană energie, ceea ce e bine. Deci avem de unde alege, nu ar fi o problemă. Problema este ca poporul să vrea”, a conchis Pieleanu.

Vă dați seama câtă liniște ar aduce-n țară un rege ca Băsescu… :))))))))))))))))))))
REGE??? Numiți UN SINGUR REGE AL ROMÂNIEI în vremea căruia NU S-A VĂRSAT INUTIL SÂNGE DE ROMÂN! Sau în care ucigașii de români au fost pedepsiți exemplar!
ÎI PROPUN D.LUI PIELEENU SĂ LASE GARGARĂ SI CA UN SOCIOLOG CARE SE AFLĂ SĂ INIȚIEZE ACEL SONFAJ SPRE A NE LĂMURI CE VREM, CONTINUAM CU NENOROCITA DE REPUBLICĂ SAU VREM MONARHIE. IN CONDIȚIILE IN CARE ACEL SONDAJ VA FI EFECTUAT PE BUNE SI FĂRĂ IMPLICAȚII REPUBLICANE, VA AVEA O SURPRIZĂ, MONARHIA ESTE SINGURA CALE VIABILĂ CARE VA PUTEA UNI POPORUL ACESTEI TĂRI. CONCLUZIA ESTE ** MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA ** NIHIL SINE DEO