Aproximativ 3,7 milioane de români locuiau în străinătate, potrivit datelor Institutului Național de Statistică din România din 2020. Cu toate acestea, nu există un număr exact sau oficial al celor care muncesc în străinătate, deoarece mulți dintre aceștia nu sunt înregistrați și nu sunt incluși în statisticile oficiale. Estimările neoficiale variază între 3 și 5 milioane de români care lucrează în străinătate.
În ultimii ani, s-a observat o tendință de întoarcere a unui număr semnificativ de români care lucrau în străinătate, mai ales în domenii precum IT, servicii sau antreprenoriat, informează ziare.com.
Unii dintre cei care se mută înapoi în România își împărtășesc experiența în mediul online. Este cazul unei românce care a cumpărat la țară casa visurilor și se întoarce după 20 de ani de muncă în străinătate, după cum a scris pe Facebook.
„Ne vom muta la țară. Brașoveancă de loc, și în Belgia de 20 de ani, am găsit căsuța visurilor în Caraci, Baia de Cris. În curând vom reveni de tot”, a scris femeia pe grupul Mutat la țară- viața fără ceas.
„Nu e ușor sa te adaptezi din nou, după atâta timp”
Postarea a lansat o dezbatere pe tema revenirii în țară, iar părerile sunt împărțite.
„Am citit multele comentarii cu multe eșecuri pe de-o parte și multe speranțe, pe de altă parte.
Dar am o întrebare acolo unde dumneavoastră ați muncit era o democrație și niște reguli bine definite, aici cine să facă schimbări dacă tot tineretul a plecat să muncească din greu afară? Aveți așteptări de la ceva de care ați fugit?”
„Nu mai avem așteptări. Avem încredere în experiența noastră și ceea ce vrem pentru noi. Ne adaptăm”, a răspuns autoarea postării.
„Și eu m-am întors după 15 ani, din Franța. Cu multe vise, foarte entuziasmată, cu multă muncă depusă și cu toate economiile de o viață băgate într-o casă. Bani pe care îi voi recupera cu greu sau chiar deloc. Regret amarnic. De aș da timpul înapoi, nu aș mai veni.
Foarte greu cu locul de muncă, aștepți să se afișeze post, dai examen și pierzi cu câteva procente. Și o iei de la capăt. Am încercat să lucrez și altceva, aș fi câștigat minimul pe economie, nici facturile de acasă nu le acopăr, din contră, vin cu bani de acasă ca să plătesc motorina pe naveta.
Eram conștientă că salariile nu sunt aceleași în România, eram încrezătoare că având meseria mea, și o experiență de 13 de ani în domeniul meu (asistent medical) voi reuși, însă realitatea e foarte diferită și grea. În privat, te plătesc puțin peste minimul pe economie și nu îți ajunge să plătești facturile: gaz, electricitate, apă, abonament telefon, impozite, salubritate, motorină, asigurări la mașină, nu mai vorbesc de sănătate, totul se plătește și ești chiar șocat să auzi/ să vezi cum se poartă cu tine, nu va mai spun de mâncare, nu e ușor să te adaptezi din nou, după atâta timp.
M-am gândit și la alte soluții să o dau înainte dar nu prea sunt, din păcate.
Nu găsești nici un sprijin din partea autorităților, comunității.
Singura soluție e să îmi iau iar drumul pribegiei, că în țara mea nu e loc de un om supracalificat ca și mine, nu dau doi bani pe mine, mi s-a spus chiar într-o instituție că „posibil să fi fost nr 1 în Franța, aici sunteți zero barat”.
Articolul integral AICI.
