Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (15:20), în judeţul Argeş, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN7 Piteşti – Râmnicu -Vâlcea. În zona Bascov – Valea Ursului, pentru că mulţi conducători auto încetinesc sau chiar opresc la o trecere la nivel cu o cale ferată, s-au format coloane de autovehicule pe aproximativ 2- 3 kilometri.
Mai mult, Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza aglomerației, traficul rutier pe DN1 Ploiești – Brașov se desfășoară îngreunat. Pe sensul către Brașov, se circulă în coloană pe tronsonul Nistorești – Comarnic – centură Sinaia, iar pe sensul de coborâre (către Ploiești), se circulă în coloană între Predeal (județul Brașov) și Bușteni – Sinaia (județul Prahova).
Conducătorii auto care doresc să se deplaseze pe ruta Brașov – Ploiești sunt sfătuiți să utilizeze DN1A Săcele – Cheia – Vălenii de Munte. Automobiliștii care doresc să se întoarcă din Brașov în Capitală pot folosi, pentru a evita ambuteiajele, ruta Brașov – DN73 – Râșnov – Bran – Câmpulung – Pitești – A1 – Pitești – București.
