Contactat de PS News, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe a precizat că rotativa guvernamentală nu mai este o prioritate pentru coaliție, iar „mandatul premierului Ciucă se va încheia după soluționarea grevei din educație”.
„Noi am transmis public, încă de la începutul acestei crize din educație, că această rotativa a premierilor nu mai reprezintă o temă a coaliției și nu se va mai găsi pe agenda noastră până nu rezolvăm cu sindicatele această grevă din educație. Amânarea aplicării protocolului a fost făcută cu un obiectiv foarte clar, închiderea acestei situații punctuale. Practic, în momentul în care vom avea această situație rezolvată, mandatul premierului încetează.
Ne vom asigura că această grevă din educație se va termina foarte rapid. Nimeni nu-și dorește prelungirea ei și ne vom asigura că greva din educație se încheie cât mai rapid posibil. Așa că prelungirea la nesfârșit a nerespectării protocolului coaliției și implicit a rotativei este o falsă problemă. Mandatul premierului Ciucă se va încheia după soluționarea grevei din educație. Și, ca să fie foarte clar, rotativa asta a premierilor nu este un scop în sine. Rotativa asta a premierului este un mijloc. Este o regulă pe care am definit-o la începutul formării acestei coaliții pentru a avea un echilibru, pentru a asigura asigura funcționalitatea guvernării.
Sunt două partide mari, diametral opuse, care guvernează împreună pentru a avea stabilitate și politică, și la guvernare, asta este cu această rotativă. Nu e nici ambiția vreunui lider de partid, nici ceva care, eu știu, trebuie să se întâmple sub presiunea unor anumite voințe și este un mijloc pentru a avea funcționalitate, stabilitate și echilibru în cadrul coaliției”, a declarat purtătorul de cuvânt PNL, Ionuț Stroe.

Ciucă amână rotativa
Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, 26 mai, că în contextul grevei din educație, după discuțiile din Coaliție, s-a decis să nu își depună mandatul și să rămână premier până la rezolvarea problemelor din educație.
„Azi, ar fi trebuit să îmi depun mandatul în condiții în care situația se menținea la un anumit echilibru. Ținând cont de faptul că așa cum până acum am găsit soluții, nu am dat înapoi în fața responsabilității, după discuțiile din coaliție am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din educație, să menținem acest dialog ca să găsim soluții pentru problemele îndreptățite ale lor și să facem ca pe baza înțelegerii și rațiunii cu ei să găsim soluții, dar ele nu se pot rezolva printr-o singură decizie.
Am alocat sume considerabile, din 2022 până azi au fost alocate educației suplimentar 8 miliarde de lei de la buget. Viitorul țării trebuie să aibă predictibilitate. Toate se fac nu doar prin alocare de resurse, ci prin asigurarea unui cadru cât mai bine așezat și mai complex privind dotarea sistemului de învățământ și specializarea tuturor cadrelor didactice. În acest moment nu ne putem permite ca printr-o măsură unidirecțională să dezechilibrăm bugetul. Vom continua să menținem dialogul cu sindicatele, le-am pus în față toate datele onest și real. Sperăm că prin dialog să ajungem la o soluție.
Am convenit ca până la soluționarea acestor probleme să nu îmi depun mandatul să îmi asum responsabilitatea funcției de premier. Sper ca într-o perioadă de timp cât mai scurtă să punem în aplicare planul de rocadă la nivelul coaliției”, a declarat Nicolae Ciucă.
